Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru artista Prima Dragoste / EXCLUSIV
Data publicării:
Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor. Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Prima Dragoste, pe numele său real Alexandra Cebotar, a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

Prima Dragoste, pe numele său real Alexandra Cebotar, a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA. 

SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?

Prima Dragoste: Eram creativă când eram mică. Visam sa am o baghetă magică și o tot convingeam pe mama sa găsească pentru mine una.
Alt vis era să o prind pe Zâna Măseluță in acțiune, la fel ca și pe Moș Crăciun, sau pe mama, când ascundea cadourile până la sărbători. 
Însă, cea mai mare și puternică dorință pe care o am până acum, este sa fiu pe scenă, ori ca actrița, ori ca interpretă.

SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie?

Prima Dragoste: Trăsnăi am avut multe, că eram neastâmpărată, din spusele mamei, cu toate că tata îmi vorbește opusul.
Mama spune că, atunci când încă mergeam în 4 labe, furam din sertare linguri și furculițe pe care le aruncam de la balcon, apoi vecinii ni le aduceau acasă. Îmi plăcea să arunc chestii de la balcon și când eram la bunici, sare, zahăr, piper, ouă și etc.

SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?

Prima Dragoste: Nu cred că vreau sa schimb ceva, până când. N-am fost nici pe departe omul perfect, nici n-am de gând sa fiu. Trăiesc pentru prima data, de asta greșesc și ... cred că te aștepți să spun că învăț din asta, dar nu, continui sa greșesc, că așa îmi place mie.

SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?

Prima Dragoste:  Mă tem de găini și întuneric foarte tare, dar, mai tare, mă tem sa ii dezamăgesc pe cei dragi, care au încredere în mine și care mă susțin. Dar, știu că îmi vor fi aproape, chiar dacă voi greși, pentru că asta este o familie adevărată, unde vei fi primit și iubit chiar și atunci când ai impresia că toată lumea s-a întors cu spatele la tine.

SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?

Prima Dragoste:  Byron "Consumatori"

SPECTACOLA:Care a fost cel mai penibil/ haios moment din viața ta?

Prima Dragoste: Mulți ani în urmă, Sărbătorile de Paști, ziua Învierii, eu, verișorul meu(Ștefan) și bunelu ne duceam într-un parc de lângă casă să strângem urzici. După ce am adunat două pungi mari, ne așezăm să ne odihnim lângă un iaz, eu cu verișorul meu la mal, iar bunicul pe o bancă din spate. La un moment dat, urmărind cum niste băiețași se scaldă în apă, îi propun lui Stefan să îl întrebe pe bunelu daca ii dă voie sa se scalde și el. După numeroasele încercări de a-l convinge pe văr, el se ridică și alunecă, îmbrăcat cum era, fix in iaz. Trebuie să menționez că era primăvară și încă răcoare afară. Bunelu sare ca fript, eu speriată, îl scoatem pe Stefan din apă, el dârdâie de frig, bunelu îl îmbracă în hainele mele, eu mă abțin din răsputeri să nu râd. Stăm pe bancă. Ștefan , clănțănind din dinți, se întoarce înspre mine și îmi spune în șoaptă cu cea mai puternică ură : DEȘTEAPTO !

SPECTACOLA: Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna aceasta?

Prima Dragoste:  Am citit recent scenariul pentru piesa Harry Potter and the Cursed Child.

SPECTACOLA: Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?

Prima Dragoste: Un om talentat, este talentat in tot. Păcat că nu-s eu acela, da nu-i târziu. Mi se primește binisor să imit accentul rusesc în limba română și invers.

SPECTACOLA: Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie și de ce?

Prima Dragoste: O baghetă magică, Robert Pattinson și o oglindă.

Cu bagheta pot sa vrăjesc o masă pe cinste, și orice alte lucruri. Consider că nu trebuie sa explic de ce îl iau și pe Robert Pattinson, pentru că și așa este clar, îl iau să-mi facă complimente, da o sa mi le facă pentru că îmi iau bagheta cu mine. Iar oglindă mi-o iau că sa nu uit cum arată frumusețea adevărată.

SPECTACOLA: Cum arată meniul „perfect” pentru tine și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța
niciodată?

Prima Dragoste:  N-am preferințe în mâncare, mănânc ce este.


SPECTACOLA: Ce altă meserie ai fi putut practica dacă nu alegeai acest drum?

Prima Dragoste:   Am ales meseria pe care o am, pentru că nu știu să fac nimic altceva.


SPECTACOLA: Numește o persoană din show-bizz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare.

Prima Dragoste:  Delia


SPECTACOLA: Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat.

Prima Dragoste:  Irreversible (2002) de Gaspar Noé

SPECTACOLA: Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa?

Prima Dragoste:  Sunt un copil cuminte.

SPECTACOLA: Care crezi că este cel mai mare defect al tău?

Prima Dragoste:  Sunt foarte critică. Atrag atenția la fiecare detaliu, cât de mic ar fi el și nu sunt niciodată mulțumită. Sau, incerc sa fac mai multe lucruri deodată ca să mă las de ele în viitorul apropiat, pentru că sunt leneșă.

SPECTACOLA: Dar calitate?

Prima Dragoste: Vorbesc sincer.

SPECTACOLA: Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de tine?

Prima Dragoste:  Ca să aibă ce și pe cine sa bârfească, recunosc, o fac și eu.

SPECTACOLA: Ce ai schimba în țară dacă ai fi președintele României?

Prima Dragoste:  As lupta pentru unirea României cu Moldova.

SPECTACOLA: Cine este persoana din viața ta care te-a motivat cel mai mult?

Prima Dragoste:  Eu. "Eu mă ajut pe mine și mă iubesc tot eu" (Irina Rimes)

SPECTACOLA: Care este cel mai mare regret al tău?

Prima Dragoste:  Am avut dubii in oamenii care îmi voiau numai binele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alexandra cebotar  artista  copilărie  oracol  prima dragoste  vedete 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel