Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative
Mihai Trăistariu este un cunoscut cântăreț din țara noastră. Acesta s-a făcut remarcat în trupa Valahia, după care în 2006 a cucerit toate topurile muzicale cu piesa "Tornero", care a dus România pe locul 4 la Eurovision. În prezent, Mihai Trăistariu își continuă activitatea pe plan muzical, are o școală de muzică în Constanța și a devenit și antreprenor, deținând mai multe proprietăți la mare, pe care le oferă spre închiriere.
SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?
Mihai Trăistariu: Am vrut de mic să ajung în Cosmos, n-am mai apucat. M-a păcălit sora mea că trebuie să fiu student la matematică ca să faci astronomie și de acolo te vor prelua ei și te vor trimite în Cosmos.
SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie?
Mihai Trăistariu: Am dat foc la casă. Stăteam la Piatra Neamț și aveam cam 12 ani. Țineam chibriturile în mână și nu știam ce să fac cu ele și am văzut un prosop agățat în baie și i-am dat foc. Focul s-a dus în sus și după a început să ardă ușa din lemn. Am fugit repede sub un pat din casă și am lăsat totul să ardă, gândindu-mă că iau bătaie. după jumătate de oră au venit la noi niște vecini disperați: vedeți că arde și așa a descoperit mama focul.
SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?
Mihai Trăistariu: Nu aș schimba multe lucruri. Mi-e teamă să mă gândesc la asta, pentru că poate nu aș fi ajuns în punctul în care sunt acum, de care sunt mulțumit. Nu am regrete mari.
SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?
Mihai Trăistariu: Nu prea mai există... pandemia m-a pus la punct, în privința asta. Aceasta a fost cea mai dezastruoasă perioadă din viața mea. M-am redresat din mers și acum sunt ok. O frică mai mică care încă rămâne este avionul. Am o spaimă numai când mă gândesc că vine ziua când trebuie să mă urc iar în avion.
SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?
Mihai Trăistariu: Sunt obosit de atâta muzică. Îi rog pe prieteni, dacă merg cu mașina lor, să închidă muzica. La mine în mașină nu merge nicio muzică. În toți anii ăștia mi-a duduit capul de muzică și atunci nu mai am răbdare să mai am nicio coloană sonoră în viața mea. Ar fi ideal să fie o liniște totală sau o muzică de meditație.
SPECTACOLA:Care a fost cel mai penibil/ haios moment din viața ta?
Mihai Trăistariu: Au fost multe. Eram în trupa Valahia, în anii 2000 și atunci era în vogă trupa Hi-Q și dădeam cu toții interviuri. Odată, mă întreabă cineva la un interviu: Ce artist din muzica românească nu-ți place? Și au am spus tranșant că nu-mi plac ăștia de la Hi-Q, n-au voce deloc. Peste o lună și ei au avut un interviu și au fost întrebați despre o voce din muzica românească care îi atrage. Răspunsul unuia dintre ei a fost: Îmi place băiatul ăla din trupa Valahia, are o voce extraordinară, Mihai. M-am simțit penibil atunci. Poate nici nu au aflat, dar acum le spun că îmi pare rău.
SPECTACOLA: Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna aceasta?
Mihai Trăistariu: Am citit că tu ești vinovat de tot ce ți se întâmplă în viață. Acolo explica că noi credem că alții sunt vinovați pentru toate relele, dar de fapt tu atragi, tu gândești, tu aduci în viața ta lucruri rele.
SPECTACOLA: Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?
Mihai Trăistariu: Am descoperit cum e să faci un dulap singur, din bucăți. Mi-am dat seama că pot și știu. Am asamblat, am dat găuri în zid..m-am redescoperit ca un om gospodar.
SPECTACOLA: Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie și de ce?
Mihai Trăistariu: Cu pisicile, cățeii și cu perechea mea.
SPECTACOLA: Cum arată meniul „perfect” pentru tine și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța
niciodată?
Mihai Trăistariu: Nu există un meniu perfect, dar am fost vegetarian vreo doi ani și am descoperit că nu mă înnebunesc după carne. N-aș renunța la salate
SPECTACOLA: Ce altă meserie ai fi putut practica dacă nu alegeai acest drum?
Mihai Trăistariu: Cum ziceam, aș fi vrut să fiu cosmonaut. Altă variantă era să fiu profesor de matematică sau învățător. La bază, eu sunt profesor de matematică, dar n-am mai apucat să predau. Am făcu ceva în acest sens, pentru că mi-am deschis o școală de muzică și le-am predat și eu copiilor.
SPECTACOLA: Numește o persoană din show-bizz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare.
Mihai Trăistariu: Sunt multe cele care arată bine, dar voi da exemplu o persoană care are o fire blândă: Adela Popescu, lucrul acesta mă atrage mai mult decât fizicul.
SPECTACOLA: Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat.
Mihai Trăistariu: Nu am un film preferat. Poate Avatar, pe care l-am văzut de vreo 5 ori.
SPECTACOLA: Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa?
Mihai Trăistariu: Nu am avut prea multe vicii și am scăpat de cele pe care le-am avut. Acum nu mai am vicii.
SPECTACOLA: Care crezi că este cel mai mare defect al tău?
Mihai Trăistariu: Am un milion de defecte, iar cel mai mare este că nu știu să agăț o fată. Am un fel de timiditate, reținere extremă.
SPECTACOLA: Dar calitate?
Mihai Trăistariu: Sunt darnic.
SPECTACOLA: Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de tine?
Mihai Trăistariu: Aș vrea să-și amintească de vocea mea și de melodiile mele.
SPECTACOLA: Ce ai schimba în țară dacă ai fi președintele României?
Mihai Trăistariu: E greu să fii președinte, nu prea poți să-ți pui în aplicare planurile tale. Nu prea poți să schimbi lucruri, dar eu aș puncta mai mult turismul românesc, care ar putea aduce mai mulți bani la buget și aș mări salariile.
SPECTACOLA: Cine este persoana din viața ta care te-a motivat cel mai mult?
Mihai Trăistariu: Am început cu învățătorul din clasa a patra, după care alți idoli muzicali. Mai nou, citesc cărți de dezvoltare personală, care mă motivează. Am învățat totuși să fiu independent și să mă motivez singur.
SPECTACOLA: Care este cel mai mare regret al tău?
Mihai Trăistariu: Am două. Primul: am făcut așa mulți bani cu cariera asta și nu îi văd, risipeam banii, nu i-am strâns... au fost peste 3 milioane de euro, în 20 de ani. acum eram bogat. Al doilea regret este că părinții mei nu mai trăiesc și nu mai văd că am ajuns un om de succes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cariera copilărie Mihai Traistariu