Oracolul vedetelor. 20 de lucruri despre Ada Galeș / EXCLUSIV
Data actualizării:
Data publicării:
Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor.  Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Actrița Ada Galeș a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

La 30 de ani, Ada Galeș bifează reușite în toate domeniile în care activează. 

În 2016, tânăra actriță a fost laureată a premiului UNITER pentru debut. Au urmat proiecte de succes, atât pe partea de teatru, cât și de film.

În pandemie, artista a fost cooptată în două proiecte mari:  ”Complet Necunoscuți”, în regia lui Octavian Strunilă – un remake după filmul record ”Perfetti Sconosciuti”, și  în filmul ”Odată pentru totdeauna”, în regia lui Iura Luncașu, unde a jucat alături de Smiley. 

De asemenea, actrița este și consilier de dezvoltare personală și a creat o adevărată revoluție în mediul online, unde postează des imagini cu ea reale, în care își expune părți ale corpului de care nu e încântată, cum ar fi „colăceii” de pe abdomen sau imperfecțiuni ale corpului, încercând astfel să încurajeze oamenii să își accepte defectele și să se iubească așa cum sunt. 

Frumoasa actriță a acceptat provocacrea SPECTACOLA. Iată ce a răspuns. 


1. SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?

Ada Galeș: Să schimb lumea.


2. SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăznaie pe care ai făcut-o în copilărie?

Ada Galeș: Sunam de pe telefonul fix la numere aleatorii din Pagini Aurii sau trimiteam taxiuri la adrese greșite.

 
3. SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?

Ada Galeș: Nu aș schimba nimic, cred că m-aș întoarce să mă iau în brațe în unele momente. 


4. SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?

Ada Galeș: Că nu sunt suficient de bună.


5. SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?

Ada Galeș: Here comes the sun - Nina Simone sau The Beatles (depinde de zi)


6. SPECTACOLA:  Care a fost cel mai penibil moment din viața ta?

Ada Galeș: Nu prea am simțul penibilului, mă bucur de orice moment care ar putea fi amuzant, deci cred că am făcut pipi pe mine odată, râzând. 


7. SPECTACOLA: Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna aceasta?

Ada Galeș: „Nebunia maselor vine din negarea a ceea ce știm că e adevărat”. O să dau un exemplu foarte clar: noi știm că încrederea, iubirea, sprijinul sunt necesare și adevărate, în schimb ne complacem și suntem condiționați într-o cultură a fricii și violenței. 


8. SPECTACOLA: Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?

Ada Galeș: Știu tot felul de lucruri aparent inutile și aș fi dispusă să învăț orice nou, îmi prețuiesc mult curiozitatea. 


9. SPECTACOLA: Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie și de ce?

Ada Galeș: Aș lua 3 oameni importanți din viața mea, pentru că ne dorim oricând un naufragiu împreună. 


10. SPECTACOLA:  Cum arată meniul „perfect” pentru tine și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța niciodată. 

Ada Galeș: Sunt gurmandă… Echilibrat ar fi în primul rând gustos, în încercarea de a nu combina proteinele cu carbohidrații pentru că am observat că asta îmi ajută digestia. Cartofii prăjiți. Da, nu aș renunța la ei. 

11. SPECTACOLA: Ce altă meserie ai fi putut practica dacă nu alegeai acest drum?

Ada Galeș: Cred că suntem polimați și că putem face mai multe lucruri în același timp. Sigur că e cel mai imporant să fiu actriță, dar mă bucur să fi descoperit și anteprenoriatul. 


12. SPECTACOLA:  Numește o persoană din show-bizz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare. 

Ada Galeș: Una?!  Laura Cosoi, Adela Popescu, Monica Bârlădeanu, Lora, sunt atât de multe femei frumoase și teribil de atrăgătoare. 


13. SPECTACOLA:  Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat.

Ada Galeș: Complet Necunoscuți :)) Pe lângă asta, vă recomand The Fall, pe Netflix și Nine Perfect Strangers pe Amazon Prime. (eu la astea m-am uitat săptămâna asta)


14. SPECTACOLA: Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa?

Ada Galeș: Fumez și nu beau apă. 


15. SPECTACOLA: Care crezi că este cel mai mare defect al tău?

Ada Galeș: Hiper-empatia


16. SPECTACOLA:  Dar calitate?

Ada Galeș: Hiper-empatia


17. SPECTACOLA: Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de tine?

Ada Galeș: Pentru că le-am oferit încredere în ei. 


18. SPECTACOLA: Ce ai schimba în țară dacă ai fi președintele României? 

Ada Galeș: Aș începe de la educație, cultură, sănătate și sănătate mintală și m-aș concentra ca oamenii să aibă senzația că sunt importanți pentru țară și că actiunile lor contează. Aș vorbi despre egalitate și despre sărăcie, când abundența ar trebui să fie valabilă pentru toți. Aș încerca să creez reziliență și încredere, ca să nu fie nevoie să schimbăm mereu lucruri ci să construim lucruri, împreună. 


19. Cine este persoana din viata ta care te-a motivat cel mai mult?

Ada Galeș: Mama, Antoneta Galeș. 


20. Care este cel mai mare regret al tău?

Ada Galeș: Nu am. Tot noi suntem cei pe care îi blamăm din trecut. Ne-ar prinde mai bine să ne mulțumim pentru efortul depus.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actriță  ada gales  complet necunoscuti  oracol  vedete 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel