ORACOLUL vedetelor. 20 de lucruri despre Marina Almășan / EXCLUSIV
Data publicării:
Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor.  Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Marina Almășan a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

Marina Almășan s-a născut în data de 7 iunie 1966, la București. A absolvit  Academia de Studii Economice Bucureşti, ca şef de promoţie pe ȚARĂ. A lucrat ca stagiar la Filatura de lână pieptănată Bucureşti, apoi, prin concurs, a câștigat un post de cercetator ştiinţific la Institutul Central de Cercetări Economice. A visat să fie ziarist încă de pe vremea în care învăța să țină stiloul în mână.  În studenţie s-a remarcat drept cel mai tânăr redactor-şef din ţară al unei reviste studenţeşti - Tribuna studentului economist. În perioada 1982-1989 a fost realizator de emisiuni radio, la Radiodifuziunea Română şi Radiovacanţa Costineşti.  În 1990 își face debutul în televiziune, la TVR, ca redactor la emisiunea Veniţi cu noi pe programul 2, realizată de Mihai Tatulici. Au uramat o serie de emisiuni prin care a câștigat inima publicului: Ceaiul de la ora 5, Arca Marinei, Mulţumesc!, Planeta în jeanşi, Ne vedem la TVR, iar astăzi este gazda emisiunii "Femei de 10, bărbaţi de 10"


Marina Almășan a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA și ne-a răspuns la cele 20 de întrebări incomode. 


1.  SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie? 

Marina Almășan: O să râdeți, dar visam să mă fac ziaristă, ca tata. Tata lucra in monumentala (pe atunci!) clădire a Casei Presei ( pe atunci se numea “Casa Scânteii”) și , cand părinții  nu aveau cu cine să mă lase acasă, tata ma lua cu mine la serviciu. Mă fascinau birourile uriașe cu candelabre imense, holurile nesfârșite din marmură, îmbrăcate în covoare persane, dar și colegii tatei, care erau toți simpatici și relaxați, știau de toate și spuneau bancuri cu nemiluita  ( chiar și cu Ceaușescu, dar în șoaptă!) . “O să mă fac ziaristă!”- îmi spuneam de fiecare dată cand plecam de acolo.

 


2. SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăznaie pe care ai făcut-o în copilărie? 

Marina Almășan: I-am turnat bunicii apă în șoșonii cu care se ducea duminica la biserică. După care i-am scos pe balcon. De menționat că afară erau vreo minus 15 grade Celsius ( in copilăria mea erau ierni, nu glumă! ), așa că… trăznaia mea s-a soldat cu o pereche nouă de încălțări pentru Buni și cu o papară în toată regula, pentru mine!

 

3. SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?

Marina Almășan: M-aș întoarce la perioada măritișului (n.r. râde) și aș alege …altfel! 


4. SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?

Marina Almășan: Frica de singurătate. Sunt un om extrem de social și îmi place să mă bucur și să mă întristez, având alături oameni dragi.

 

5. SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?

Marina Almășan: Ar fi un amestec de melodii optimiste și de melodii romantice. Nu știu vreo piesa celebră care să adune într-însa ambele ritmuri, așa că …o dau și eu pe după vișini! 


6. SPECTACOLA: Care a fost cel mai penibil moment din viața ta?

Marina Almășan: Momentele penibile se înlănțuie, de ani buni, atunci când sunt întrebată, de cineva din afara TVR, cât câștig…No comment!


7. SPECTACOLA: Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna aceasta?

Marina Almășan: Testul de amticorpi, pe care tocmai mi l-am făcut, la Matei Balș. A dovedit că, deși mă depărtez tot mai mult de momentul in care m-am îmbolnăvit de COVID ( luna martie) , anticorpii mei cresc vertiginos, de la o lună la alta! Am depășit deja nivelul unui om vaccinat, deși eu… încă nu m-am vaccinat! Interesant, nu?


8. SPECTACOLA: Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?

Marina Almășan: Talentul de a vorbi prea mult! Personal, nu suport să-mi revăd emisiunile, pentru că abia atunci realizez că nu-mi tace gura o clipă! Cred că, în subconștientul  meu, vreau să suplinesc tăcerile prelungite și stângăciile de exprimare ale unora dintre invitați, pentru a nu da voie ritmului emisiunii să o ia în jos.

 


9. SPECTACOLA: Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie și de ce?

Marina Almășan: iPadul, frigiderul meu plin cu verdețuri și trusa de farduri!  Mi-a intrat în sânge să-mi aștern culori pe chip chiar și când stau singură în casă. Îmi dă o stare de bine!


10. SPECTACOLA: Cum arată meniul „perfect” pentru tine și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța niciodată.

Marina Almășan: Sunt vegetariană și deci meniul perfect este cel care evită carnea și aglomerează în farfuria mea tot soiul de legume și verdețuri. Și meniul fără  dulciuri. In schimb, nu văd lumea fără… fructe de pădure! Dă-mi un castron cu căpșuni, zmeură, afine și mure, și mi-ai devenit cel mai bun prieten! … până a doua zi. Apoi…o luăm de la capăt! Alt castron, altă prietenie!


11. SPECTACOLA: Ce altă meserie ai fi putut practica dacă nu alegeai acest drum?

Marina Almășan: Cred că m-aș fi descurcat în Marketing : cu studiile mele economice și cu înclinația spre a “împacheta” cât mai bine un produs, cred că aș putea deveni un bun specialist, in această lume în care (aproape) totul se vinde și se cumpără!


12. SPECTACOLA: Numește o persoană din show-bizz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare.

Marina Almășan: Alexandra Violin. Violonista. Frumoasă, deșteaptă, talentată, foarte feminină, foarte... mămică!


13. SPECTACOLA:  Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat.

Marina Almășan: Sunt fan “Anatomia lui Grey”. Mi-ar fi plăcut să-i fiu scenarist.


14. SPECTACOLA: Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa?

Marina Almășan: Mănânc seara la culcare. În pat!! Oribil!!!


15. SPECTACOLA:  Care crezi că este cel mai mare defect al tău?

Marina Almășan: Aparent, ar fi o calitate. Dar de fapt e un mare defect: am încredere în oameni. Am sentimentul că, dacă eu sunt corectă, loială, deschisă, la fel sunt și ceilalți. Și de aici - un șir luuuung de dezamăgiri!


16. SPECTACOLA:  Dar calitate?

Marina Almășan: Muncesc precum un cal! De dimineata până seara! Dar, deși m-am lăudat mai sus  că pot vinde orice, ei, uite : pe mine mă “vând” total dezavantajos!


17. SPECTACOLA: Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de tine?

Marina Almășan: Pentru faptul că, pe ecran, n-am făcut niciodată compromisuri. Și că am încercat să educ. Și să bucur.


18. SPECTACOLA:  Ce ai schimba în țară dacă ai fi președintele României?

Marina Almășan: Aș avea mai multă grijă de vârstnici. Îmi iubesc foarte mult  părinții și mi se pare nedreaptă neliniștea perpetuă la care sunt condamnati cei ce au construit această țară. Și in primul rând pe noi. Și aș vrea să nu se sprijine numai pe baston. Ci și pe noi.


19. SPECTACOLA: Cine este persoana din viata ta care te-a motivat cel mai mult?

Marina Almășan: O să râdeți, dar pe mine m-au motivat cam toți cei cu care am intrat în contact : cei dragi, pentru că am știut că mă iubesc și vor sa-mi fie bine, prin urmare am vrut să-i bucur cu reușitele mele; mentorii mei - pentru că am vrut să le demonstrez  că n-au investit degeaba în mine; colegii de echipă - pentru că mi-am dorit să le fiu un șef bun, pe care să-l iubească și alături de care să cunoască gustul victoriei. Chiar și dușmanii m-au motivat: pentru că m-au făcut să evoluez, să fiu din ce în ce mai puternică. Mai puternică decât ei. Și mai bună.


20.SPECTACOLA:  Care este cel mai mare regret al tău?

Marina Almășan: Că nu mai am 20 de ani. Cand îi aveam, viața era, din păcate, plină de limitări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: marina almasan  oracol  vedete 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel