Oracolul VEDETELOR. Aylin Cadîr, confesiuni despre carieră și viața de familie / VIDEO
Vineri, de la ora 19:00, avem o nouă ediție a emisiunii „Oracolul Vedetelor”, la Spectacola și DC News. Aylin Cadîr vine să dezvăluie detalii din viața personală, dar și profesională, într-o ediție care se anunță a fi extrem de interesantă.

Aylin Cadîr, actriță și cântăreață, vine în platoul Spectacola și DC News, vineri, de la ora 19:00, acolo unde o vom putea cunoaște mai bine. 

Aylin Cadîr a intrat în atenția publicului încă de la începutul anilor 2000, când a debutat în lumea mondenă în trupa muzicală Pops. Nu a durat însă mult timp și artista și-a dat seama, cu ajutorul celor din jurul ei, că s-ar pricepe la fel de bine și la actorie. În prezent este actriță la Teatrul Național din București, iar de-a lungul timpului a jucat și în diferite seriale cunoscute, precum „Iubire și Onoare” sau „Cu un pas înainte”. Când vine vorba de teatru, și aici a avut mai multe roluri remarcabile, precum Maitreyi în “Maitreyi” regia Chris Simion, Marlene în “Dineu cu proști” regia Ion Caramitru sau Anita în muzicalul “West side story”.

A crescut într-o comunitate turcă din Dobrogea și chiar dacă prima limbă învățată a fost tot turca, Aylin și-a dorit să descopere mai multe despre cultura românească, ceea ce a reușit cu brio. S-a căsătorit în 2011 cu Traian Paicu, iar împreună au doi copii minunați. 

Aylin Cadîr va dezvălui detalii inedite din copilărie, din viața de familie, dar și profesională, dar ne va vorbi și despre secretul unei siluete de invidiat, după două nașteri, în cadrul celebrului Oracol al Vedetelor.

 

Nu ratați „Oracolul Vedetelor” de vineri, 10 martie, de la ora 19:00. Emisiunea  va fi transmisă simultan pe canalele de Youtube și paginile de Facebook Spectacola și DC News dar și pe DC News TV.

 

YouTube: https://www.youtube.com/@spectacola7201    

YouTube: https://www.youtube.com/@dcnewsromania     


Ne găsiți și pe rețelele de socializare:

Facebook: https://www.facebook.com/dcnews.ro/    

Facebook: https://www.facebook.com/spectacola    

Instagram: https://www.instagram.com/spectacola/?hl=en     

Site: https://www.spectacola.ro/    

TikTok: https://www.tiktok.com/@spectacola    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Andreea Cercel | Dată: 10 Martie 2023, 09:45

Camelia Pătrășcanu

Horoscop karmic, cu Camelia Pătrășcanu. Zodia care are parte de relații tensionate: „Pot apărea reproșuri”

Octavian Strunilă, Smiley, Matei Dima, Vladimir Draghia/foto Instagram/ captură video YouTube

Octavian Strunilă, topul celor mai netalentați actori din România: „Matei Dima, Drăghia și Smiley. Am și argumente”

Silviu Purcărete, captură video Youtube

Reacții în lumea teatrului, dupa retragerea lui Silviu Purcărete de la Premiile Uniter. Lia Bugnar: „Nu are ce să caute pe aceeași listă cu voi”

Războinicii, captură foto Survivor

Eliminare neașteptată la Survivor România. Cine a părăsit competiția: „Mi-am dat seama că nu sunt atât de tare”

Cătălin Scărlătescu, captură video Instagram

Cine este femeia care l-a ajutat pe Cătălin Scărlătescu să intre în televiziune: „A sunat telefonul și mi-a spus...”

Anamaria Prodan, Carmen Harra/ foto Instagram/ captură video YouTube

Carmen Harra, prognostic despre relația Anamariei Prodan cu iubitul misterios: „Mama ei a îndreptat-o spre cineva”

Foto Freepik

Condimentul care combate răceala, previne căderea părului și hidratează pielea

Mădălina Crețan, captură video Youtube

Nosfe și-a prezis moartea? Soția artistului, șocată de ce a găsit în telefonul său: „E imposibil să nu mă șocheze. Nu am mai vorbit asta niciodată cu el”

Sursa foto: Nicoleta Luciu, Facebook

Nicoleta Luciu, desființată de fani, după ultima ei apariție: „Arată jalnic. Refuz să cred că este ea”

Camelia Pătrășcanu, captură video YouTube

Camelia Pătrășcanu, Horoscop - Lună Nouă în zodia Berbec: Zodia care se îndrăgostește

Sanda Ionescu, foto Facebook

Astrolog Sanda Ionescu, previziuni despre intrarea lui Pluton în Vărsător: „Schimbări masive ce vor influența sute de generații”

Carmen Harra, captură video Youtube

Carmen Harra, previziuni despre un mare război și soarta sistemului bancar: „Intrăm într-un an karmic, când lucrurile trebuie să se balanseze”