„Ori pleacă el, ori plec eu”. Theo Rose a dat cărțile pe față. Detalii surprinzătoare despre certurile dintre ea și Anghel Damian
Data actualizării:
Data publicării:
Theo Rose a fost invitată în cadrul podcastului moderat de Bursucu, unde și-a deschis sufletul și a făcut dezvăluiri despre conflictele care apar în cuplul lor.

Theo Rose și Anghel Damian formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz. Cei doi sunt împreună de aproximativ doi ani și au împreună un băiețel minunat, pe nume Sasha Ioan. Cu toate că se iubesc extrem de mult și au o relație superbă, asta nu înseamnă că în relația lor nu apar și conflicte. Artista a fost invitată în cadrul podcastului moderat de Bursucu, unde a vorbit deschis despre certurile dintre ea și Anghel Damian.

„Mai plâng când mă cert cu Anghel, de oftică. Ne-am cizelat până ne-am găsit, adică am avut timp să învățăm din alte greșeli făcute în alte părți. Atunci când debutează cearta, suntem amândoi aprinși, pare că el bate în retragere, dar nu cedează până la final. Terminăm cearta, ori pleacă el, ori plec eu în altă cameră sau închide gura și se abține. Ultima dată îmi amintesc că eu m-am dus si l-am luat în brațe, dar cred că a făcut și el chestia asta. Nu e o regulă, nu a fost ceva discutat dinainte, dar nu stăm certați. (...) Nu îmi e frică să îi arăt ceea ce simt.

A fost o nebunie de la început. Ce rost ar avea acum, după ce am intrat în nebunia asta, am făcut copil, ne-am luat casa noastră, cum ar fi acum după toate astea să mă apuce gândurile dacă pleacă? Aș trăi într-un stres permanent. Nu mi-am pus problema și nici nu vreau să pun această problemă până la urma urmei. Eu de ce sunt în casa aia, nu să-l fac să mă iubească? E foarte frumos. Nu vreau să pară că încerc să ridic în slăvi o chestie. Avem și discuții, ne și certăm. Când e, e, dar tot mor de el”, a mărturisit Theo Rose în cadrul podcastului moderat de Bursucu.

Te-ar putea interesa și: Cea mai mare dezamăgire a lui Theo Rose: „Au fost niște discuții care m-au durut. În momentul în care s-a produs ruptura...”

„Noi ne distrăm mult acasă. Nu e așa scorțos cum îl crede lumea”

Deși Theo Rose spune că partenerul ei este uneori perceput ca fiind rigid sau serios, artista susține că în intimitate și în mediul lor privat, atmosfera este una relaxată și plină de glume.

„Noi ne distrăm mult acasă. Nu e așa scorțos cum îl crede lumea. Îl crede ușor rigid, crede că nu e așa glumeț sau de viață. În aparițiile lui a participat la niște dezbateri destul de serioase. Uite, noi ne distrăm, eu știu că am venit la un prieten și îmi permit să vorbesc cu tine așa, oamenii asistă la discuția noastră și nu am problemă cu asta, dar el și în funcție e un pic altfel. E regizor, face parte dintr-o zonă culturală.

Și eu am făcut niște modificări pe partea de discurs, bine, atunci când sunt cu el de cele mai multe ori, când nu sunt mă relaxez și eu puțin. Contează mult în ce medii trăiești. În momentul în care trăiești înconjurat de niște oameni care au un discurs foarte elevat, îngrijit și întotdeauna sunt fluenți, atunci deprinzi și tu. Ușor, ușor începi să te dezgheți. Eu consider că mie mi-a făcut foarte mult bine existența lui în viața mea dincolo de viața noastră intimă, personală. Este viața mea și-l iubesc”, a mai spus Theo Rose în cadrul podcastului moderat de Bursucu.

Te-ar putea interesa și: „Dacă se legau lucrurile și noi doi am fi fost împreună...” Bursucu, propunere directă pentru Theo Rose: „Tu realizezi?”

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel