Ororile trăite de o prezentatoare TV. A fost abuzată în scara blocului: "Mi-a pus cuțitul la gât"
O prezentatoare TV a trecut prin momente de groază, după ce a fost abuzată în scara blocului. Vedeta a povestit tot ce s-a întâmplat.

Sandra Golpe, una din cele mai cunoscute moderatoare din Spania a trecut prin momente cumplite, după ce a fost abuzată intim în scara blocului. Totul s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani. Jurnalista a mărturisit că a fost agresată pe vremea când lucra la o altă instituție de presă. 

Vedeta a povestit că era noapte, iar când a ajuns aproape în dreptul bărbatului nu l-a putut vedea bine, așa că l-a salutat crezând că este un vecin. Ușa scării de bloc nu s-a deschis din prima, moment în care a petrecut câteva clipe acolo, ulterior a intrat și a așteptat liftul.

Ulterior, agresorul a împins-o în ascensor, a legat-o și a amenințat-o cu cuțitul, după care a agresat-o intim. Clipele de groază s-au terminat după ce bărbatul a auzit un zgomot care l-a făcut să se sperie și să părăsească rapid incinta.

„Era târziu în noapte, eram destul de confuză. Uşa scării de bloc nu s-a închis, întrucât era veche, iar eu am intrat. În timp ce aşteptam liftul, un bărbat a intrat. Eu am crezut că e un vecin. Eu i-am spus ‘noapte bună’, dar el nu a răspuns.

Când liftul a venit, m-a împins. M-a legat, mi-a pus cuţitul la gât şi m-a agresat sexual. Am avut noroc că s-a auzit în zgomot, iar el s-a speriat. M-a dezlegat şi m-a pus să mă întorc, înainte de a pleca”, a povestit Sangra Golpe, potrivit archyde.com

 

În urma acestui moment cumplit, Sandra a rămas cu o traumă peste care a trecut cu greu.

„Nu ştiam dacă voi mai avea puterea de a-mi continua munca. Eram în stare de şoc şi nu voiam să-mi afecteze randamentul. Rămăsesem doar cu plângerea depusă la poliţie şi cu trauma”, a spus jurnalista. „Un an de zile am mers și m-am întors de la serviciu cu taxiul”, a mai mărturisit Sandra.

 

Autor: Romina Băluță | Dată: 27 iul, 15:18

Marius Manole, sursa instagram

Marius Manole, revelație la 42 de ani. Depresia l-a schimbat complet: „Eu am greșit calea, dar nu este niciodată prea târziu să te întorci din drum”/ EXCLUSIV

Horoscop, foto Pixabay, autor Hermann Traub

Horoscop SEPTEMBRIE 2021. Previziuni pentru fiecare zodie

Cove, foto Instagram

Cove, adevărul despre plecarea din PRO TV și noua emisiune de la PRIMA TV: „Viața e plină de…surprize- surprize” EXCLUSIV

Unsplash.com/ autor Timothy Dykes

Horoscop. Top 3 cele mai inteligente zodii. Geniul malefic, Înțeleptul și Istețul

Ivan Patzaichin, alaturi de sotia sa, Georgiana

Povestea incredibilă de dragoste trăită de Ivan Patzaichin. Femeia pe care a iubit-o până la ultima suflare: „A fost dragoste la prima vedere”

Dan Negru, sursa foto Facebook

Recunoașteți personajul. Este unul dintre cei mai apreciați prezentatori TV din România

Zodii incompatibile, sursa pixabay/ autor Ryan McGuire

Zodiile care nu au ce căuta împreună: Compatibilitate ZERO. Relații sortite eșecului

Cătălin Scărlătescu, foto Instagram

Dieta lui Cătălin Scărlătescu: Alimentul la care nu poate renunța: „Am mâncat toată viaţa şi o să continui să mănânc”

Mihai Voropchievici, captură foto Antena 3

Mihai Voropchievici, Horoscop rune Octombrie 2021. Berbecul și Vărsătorul întâlnesc marea dragoste

Unsplash.com/ autor Ivana Cajina

Zodiacul DEFECTELOR. Adevărul „gol-goluț” despre fiecare semn zodiacal

Horoscop Chinezesc. Foto: Pixabay.com / autor woodpeace1

Horoscop Chinezesc. Iulie-august 2021. Astrolog Nicoleta Ghiriș: Perioadă guvernată de energia de multiplicare, o energie a viitorului

Gândaci, sursa pixabay/

Cum să scapi de gândacii din casă și să eviți apariția lor. Cele mai bune soluții