"Până la moarte". Amber Heard, noi declarații după ce a pierdut procesul împotriva lui Johnny Depp
Data publicării:
Actriţa americană Amber Heard afirmă că îşi menţine "fiecare cuvânt" din acuzaţiile de violenţă domestică formulate împotriva lui Johnny Depp, în pofida faptului că a pierdut recent procesul de defăimare împotriva fostului ei soţ în Statele Unite.

"Până la moarte, voi menţine fiecare cuvânt din mărturia mea", a declarat ea într-un fragment de interviu difuzat marţi de canalul NBC. Acest interviu, primul după terminarea procesului pe 1 iunie, va fi disponibil în întregime vineri.

Cu toate acestea, ea şi-a recunoscut greşelile, recunoscând că "a spus şi a făcut lucruri oribile în timpul relaţiei".

"A fost foarte, foarte toxic, am fost oribili unul cu celălalt", a spus ea, susţinând: "Am făcut multe greşeli, însă am spus întotdeauna adevărul".

Ea a apărut de două ori la bară în timpul procesului şi a povestit numeroasele abuzuri pe care ea susţine că le-a suferit în timpul relaţiei cu Johnny Depp, între 2011 şi 2016. Cei doi actori s-au căsătorit în 2015 şi au divorţat în cele din urmă în 2017.

Johnny Depp şi-a dat în judecată fosta soţie pentru defăimare, după ce aceasta l-a descris într-un articol publicat în Washington Post în 2018 drept "o persoană publică care reprezintă violenţa domestică", fără a-l numi însă pe fostul soţ.

Estimând că acest articol i-a distrus reputaţia şi cariera, Johnny Depp şi-a dat în judecată fosta soţie, pretinzând despăgubiri de 50 de milioane de dolari. Amber Heard, care a apărut printre altele în "Justice League" şi "Aquaman", a contraatacat şi a cerut dublul.

La sfârşitul a şase săptămâni de dezbateri, juraţii tribunalului din Fairfax, în apropiere de Washington, au ajuns la concluzia că foştii soţi s-au defăimat reciproc, însă i-au acordat vedetei din "Piraţii din Caraibe" despăgubiri de peste 10 milioane de dolari, comparativ cu doar 2 milioane de dolari pentru vedeta din "Aquaman".

Procesul, care a fost foarte mediatizat şi transmis în direct la televiziune, a provocat o explozie de mesaje jignitoare la adresa actriţei de 36 de ani pe reţelele de socializare.

Ea i-a menţionat, de asemenea, pe fanii lui Johnny Depp care se adunau în fiecare zi în jurul tribunalului.

"În fiecare zi treceam pe lângă oameni aliniaţi pe trei, patru, uneori şase rânduri cu pancarte cu mesaje precum 'Vrăjitoare pe rug', 'Moarte pentru Amber' ", a mai povestit ea. "Este cel mai umilitor şi oribil lucru pe care l-am trăit vreodată", a mai spus actriţa, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: International
Tagurile articolului:   amber heard  johnny deep 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




Cum arată noua Miss Univers 2024 - Video în articol

Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...

pixel