Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative
Papa Francisc i-a îndemnat miercuri pe credincioşi, cu prilejul slujbei de Epifanie, să se elibereze de "dictatura propriului eu", axată asupra preocupărilor personale care duce doar la frică şi la mânie, încurajându-i să-şi deschidă inimile spre adoraţia Domnului.
Trebuie să "lăsăm deoparte oboseala şi lamentaţiile, să renunţăm la limitările unei perspective înguste, să ne eliberăm de dictatura propriului eu, mereu înclinată asupra noastră şi preocupărilor noastre", a spus papa în cadrul omiliei pe care a oficiat-o în Bazilica Sfântul Petru cu prilejul Epifaniei Domnului.
Suveranul pontif i-a îndemnat pe credincioşi să-şi deschidă inimile spre adoraţia lui Dumnezeu, pentru că atunci când se concentrează spre propriile persoane şi nu înalţă privirile spre El, inimile sunt copleşite de frică şi lasă loc mâniei, dezorientării şi şi deznădejdei".
"Da, fiinţa umană are nevoie de adoraţie, dar riscă să-şi greşească ţelul. Dacă nu îl va adora pe Dumnezeu atunci va adora alţi idoli, nu va mai fi un bun credincios, ci va cădea în idolatrie", a explicat papa.
Papa Francisc a oficiat slujba de Epifanie la Vatican după ce o criză dureroasă de sciatică l-a împiedicat să ţină liturghiile de sfârşit de an şi de Anul Nou, notează Agerpres.
Sărbătoarea catolică a Epifaniei Domnului, celebrată pe 6 ianuarie, marchează ziua în care, potrivit tradiţiei, cei trei regi magi i-au adus daruri pruncului Iisus.
Papa i-a îndemnat totodată pe cei credincioşi să onoreze această sărbătoare, dând dovadă de altruism.
Slujba a început la 10:00 ora locală, când papa a străbătut culoarul central al bazilicii, în timp ce corul intona cântarea "Adeste fideles", şi s-a îndreptat spre statuia pruncului Iisus, de la poalele altarului, pentru a-şi exprima adoraţia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Externe
Tagurile articolului: credinciosi credinta papa francisc slujba suveranul pontif
Beyoncé a reușit din nou să...
O amendă de circulație a făcut...