Părintele Vasile Ioana, sfat prețios pentru părinți: „Nu deveniți slugi ale copiilor”. Ce spune duhovnicul despre cauza nefericirii tinerilor adulți
Data actualizării:
Data publicării:
Părintele Vasile Ioana vorbește despre cum n-ar trebui ca părinții să devină „slugile” copiilor, dar și răul pe care îl fac părinții care, ori din iubire necontenită, ori din dorința de a evada stresului, îi fac pe cei mici să aibă parte de un viitor ce nu le va aduce echilibru și prosperitate. Fiind tată de 3 băieți, duhovnicul a dezvăluit propria experiență în sensul celor spuse, al doilea dintre fiii acestuia studiind  în Regatul Unit.

În cadrul podcastului lui Mihai Morar, Fain&Simplu, părintele Vasile Ioana,  care a vizitat cel puțin 70 de țări și care provine dintr-o familie nu neapărat liniștită, având în vedere problemele tatălui său cu alcoolul, a vorbit despre perspectiva creșterii copiilor în cadrul modern al societății, cum, pentru liniștea unui părinte, viitorul unui copil poate fi dezechilibrat. Niciun părinte nu dorește răul copiilor lui, dar uneori, viața, greutățile de zi cu zi, chiar și munca depusă, tocmai pentru copii și familie, ne poate face să-i sabotăm pe mezinii familiei pe termen lung.

„Nu deveniți slugi ale copiilor!”

Părintele Vasile Ioana îndeamnă părinții să nu devină slugile copiilor lor, acest lucru însemnând că părinții nu ar trebui să le ofere absolut totul pe tavă, cu ușurință, mezinilor familiei. Aceștia, din punctul de vedere al invitatului, trebuie să fie învățați cu aprecierea baunului și a muncii, iar deseori, viitorul și fericirea copiilor pot fi puse la îndoială din cauza ori a iubirii encondiționate și a securității nemărginite oferite de părinți, ori din dorința de relaxare a părinților ori după muncă, ori după alte evenimente mai stresante sau neplăcute, iar cei vizați, din păcate, sunt familiile cu copii mici. Deseori părinții se sustrag de la dificultatea produsă de copil prin a îi atrage atenția cu un device sau cu o piesă electronică tip telefon, tabletă, calculator, sau chiar prin împlinirea tuturor poftelor de ordin material și nu numai.

„Dacă faci așa să primească e pentru că părinții... mamelor, taților, când îl vezi pe copil că stă acolo la jocurile online, când îl vezi pe copil că stă acolo îi zici „Bă, băiatule, vino încoace să te iubesc”, și el zice „Nu, vreau aici la jocuri”, el trăiește într-o lume virtuală și nu zice nimic, nu te deranjează (copilul), dar dacă îi zici după „Hai, mă, să ducem gunoiul”- refuză. Deci noi, devenim slugile copiilor noștri: „Ce îți ia tata? Iphone 14? Bine, ultimul model. Dar ce mai vrei, cu 3 camere? Cu trei camere să fie” și atunci ce devii tu, ca părinte? Dragi părinți, nu deveniți slugi ai copiilor voștri: „Copile drag, am pentru un tricou între 60 și 120 de lei, caută ceva de acești bani”, a adăugat părintele Vasile Ioana.

Poate ești interesat și de: Supernanny - Beatrice Busuioc, soluții pentru părinți: Sintagma „Cei 7 ani de acasă” are o foarte mare însemnătate, mai ales în psihologie

Părintele Vasile Ioana este tată de 3 băieți

Părintele discută, de asemenea, și despre propria sa experiență în creșterea celor trei copii, al doilea fiind deja la Universitatea Oxford, una dintre cele mai prestigioase universități din lume conform tuturor statisticilor. Cu atât mai mult, propriul fiu i-a oferit tatălui o importantă lecție de viață, sau mai exact, o reamintire a unei lecții de viață, prin faptul că nu l-a lăsat să consume bunuri care costau exagerat de mult în Oxford, la vizita părintelui vasile Ioana. Protagonistul spune că a reușit să contribuie la formarea fiului său prin faptul că l-a învățat să gândească, să fie independent și că, prin situația financiară  modestă a părintelui Vasile Ioana, nu a avut oricum ce să-i ofere din punct de vedere material, lucru care l-a avantajat pe tânăr.

„Mi-am luat țeapa....al doilea copil este la Oxford University, student la filosofie și am zis să mergem și la Oxford...un oraș superb, splendid oraș. Vă recomand să-l vedeți, nu se compară cu Londra. Londra e iadul pe pământ. Am zis să ieșim la un restaurant și ne dădea meniul și vedeam „stake” (friptură)- 38 de lire, la care copilul nostru zice „Păi tată, ești nebun? Cum să dai 38 de lire? Eu îți cumpăr cinci stake-uri și ți le fac eu acasă.”

M-am rușinat. Copilul meu nu mănâncă la restaurant. Am venit și noi din România, am zis să ieșim la un restaurant... și atunci am ieșit la din astea italienești, am luat spaghete, am dat 16 lire. De ce? Pentru că copilul a învățat măsura, eu nu i-am dat copilului meu bani, și nici nu am că sunt preot de misiune. I-am spus: „Băi, eu îți dau creier, minte, învață!”, și a intrat singur pe UCAS (Universities and Colleges Admissions Service, în română- Serviciul de admitere la universități și colegii) și a câștigat o bursă și gândește cu mintea lui și-și face singur dimineața smoothy-uri și-și gătește singur. I-am dat undiță, nu pește. Atunci, ce înseamnă asta, dacă copilul învață măsura, învață valoarea banului câștigat de el. Dar dacă el doar primește și primește i se pare că e Dumnezeu pe Pământ, și aici e marea greșeală, el învață să primească totul ușor, și când vine buldozerul, adică viața, și te bușește, păi te bușește viața.”, a mai adăugat invitatul. 

Un alt subiect ar fi: Cel mai greu păcat care stăpâneşte lumea de astăzi. Părintele Vasile Ioana explică: „Trăim într-o lume imperfectă”

Sfatul psihologului Beatrice Busuioc întărește opinia părintelui Vasile Ioana

Psihologul Beatrice Busioc a explicat cum să acționăm când vine vorba despre copiii noștri și mediul tehnologic ce îi înconjoară. Deși este o provocare unică astăzi să fii părintele „perfect”, sfaturile specialiștilor ne pot ajuta în toate demersurile pe care le facem în pregătirea „profesiei” de părinte. Astfel, psihologul Beatrice Busuioc, transmite câteva sfaturi părinților care întâmpină probleme în aceste situații și nu numai.

„De aceea, când vezi copii mici care stau în fața ecranelor, ei sunt captivați. Dacă îi strigi, nu te aud. Acei stimuli sunt foarte puternici pentru creierul lor, încât ei nu mai au capacitatea să capteze și alți stimuli din jur. Au un efect dăunător asupra creierului. Pentru un copil mic, telefonul este ca un drog și creează dependențe. În momentul în care s-a instalat dependența, acolo vorbim, de cele mai multe ori, și de sevraj. Ceea ce părinții numesc probleme de comportament, atunci când îi iau copilului telefonul, nu sunt probleme de comportament, ci este un sevraj din dependența pentru gadget-uri. Dacă ar fi după mine, eu nu le-aș da acces copiilor până în clasa a 12-a la gadget-uri. 

Totuși, într-o eră în care toți copiii au acces, vine și partea mea empatică, aceea care poate să înțeleagă faptul că a-i restricționa total accesul unui copil la gadget-uri înseamnă a-l priva de zona de socializare. Dacă toți prietenii au acces la gadget-uri, iar eu nu-i dau acces copilului meu și el nu are acces, va fi respins, deoarece subiectele lor comune îl vor exclude automat pe copilul meu. Copilul are nevoie să cunoască puțin din fiecare“, a explicat psihologul, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor.

 

 

Puteți vizona podcastul integral aici:

Youtube video image

 

Puteți viziona emisiunea integral aici: 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: beatrice busuioc  fain si simplu  mihai morar  parintele vasile ioana  podcast 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel