Patriarhul Daniel: Regele Mihai I - om cu o credinţă puternică, pe care nu s-a sfiit niciodată să o mărturisească în public
Data publicării:
Regele Mihai I a fost un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române, un om cu o credinţă puternică pe care nu s-a sfiit niciodată să o mărturisească în public, afirmă Patriarhul Daniel, într-un mesaj transmis la împlinirea a 100 de ani de la naşterea suveranului.

"Omagiem astăzi personalitatea luminoasă a Regelui Mihai I al României, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea sa, evidenţiind marile virtuţi care l-au călăuzit de-a lungul întregii sale vieţi: credinţa în Dumnezeu, iubirea faţă de poporul român, răbdarea în suferinţă, demnitatea în comportament şi puterea de-a ierta pe cei ostili. Personalitate istorică marcantă a veacului său, monarh, mareşal al României, veteran al celui de-Al II-lea Război Mondial, eroic în actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I al României a fost, în acelaşi timp, un credincios statornic al Bisericii Ortodoxe Române, un om cu o credinţă puternică pe care nu s-a sfiit niciodată să o mărturisească în public, trăind potrivit principiului călăuzitor al Monarhiei Române "Nihil sine Deo" ("Nimic fără Dumnezeu")", a transmis Patriarhul.

Întâistătătorul BOR arată că "Regele Mihai a trăit cu discreţie, dar cu intensitate, credinţa ortodoxă în care a fost botezat şi pe care a păstrat-o cu multă grijă în toată viaţa sa, ca fiind cea mai preţioasă comoară primită de la mama sa, Regina Elena, şi de la poporul român evlavios".

"Această credinţă l-a ajutat să fie statornic în iubirea sa faţă de poporul român, de Biserică şi de familie. De asemenea, trebuie să menţionăm că, deşi era un creştin ortodox în cuvânt şi faptă, Regele Mihai era, în acelaşi timp, respectuos faţă de alte culte religioase, fiind un om al păcii interetnice şi interreligioase", a adăugat Patriarhul.

Patriarhul Daniel consideră că ultimul suveran al României va rămâne în memoria poporului român ca "o făclie de Înviere în vremuri de răscruce".

"Regele Mihai I al României a militat şi a contribuit intens pentru integrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană, pentru că preţuia mult libertatea şi democraţia. După realizarea acestor deziderate, a rostit o cuvântare în Parlamentul României, la 25 octombrie 2011, în care a spus că "lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie" şi a adresat îndemnul de a cultiva, de asemenea, identitatea şi demnitatea naţională, valori pe care Regele Mihai le-a apărat prin exemplul personal în tot timpul vieţii sale. Prin personalitatea, viaţa şi lucrarea sa, Regele Mihai I al României va rămâne în memoria poporului român o făclie de Înviere în vremuri de răscruce", se mai arată în mesajul Patriarhului Daniel, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: patriarhul daniel  regele mihai 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel