Motivul pentru care Andreea Bănică nu împrumută bani: „Așa e în viață, este o regulă nescrisă”
Suntem în săptămâna în care vom avea un adevărat „bâlci” al lui Mercur, după cum afirmă astrologul Daniela Simulescu chiar aici. Pe de altă parte, avem Luna Nouă în Leu, cea mai norocoasă Lună Nouă a lui 2022, dar și conjuncția istorică- tripla conjuncție- dintre Marte, Uranus și Nodul Nord, toate în semnul Taurului. Aceste evenimente vor avea impact în viețile anumitor zodii.
Berbecii au Luna Nouă în casa bucuriei, a creativității, a exprimării de sine și ar trebui să facă ceva în sensul acesta. Taurii sunt protagoniști ai conjuncției istorice despre care vorbeam mai sus, iar aceasta îi va face să simtă o mai mare nevoie de libertate. Capricornii au șansa să pătrundă în zone mai profunde ale existenței lor, în timp ce Peștii ar trebui să își facă ordine în viața profesională.
Marte va intra în tripla conjuncție, lucru care vă afectează zona financiară. Prezența lui Uranus acolo face ca situația să fie destul de imprevizibilă: banii ori dispar, ori apar. Săptămâna aceasta vorbește despre bani din nou, așadar. Veți face unele cheltuileli la care nu v-ați gândit. Apar din nou facturi neplăite, contracte neonorate. Cu Mercur în casa a 5-a, dar și cu Luna Nouă acolo, trebuie să le lăsați la o parte, să vă regăsiți distracția, bucuria, dragul de viață. Aveți nevoie de plimbare, de veselie, exprimare, de sine, pasiune, hobby-uri. Pe lângă serviciu, pe lângă facturi trebuie să vă găsiți și ceva care să vă placă. Trebuie neapărat să învățați cât le oferiți celorlalți în detrimentul vostru.
Tripla conjuncție istorică pe care astrologul Daniela Simulescu o numește în mod ironic „apocaliptică” se petrece la voi în semn. Dacă nu aveți planete la gradul 17-18 în Taur, nu veți resimți acest moment, dar el vrea să vă arate că aveți nevoie de libertate, de curaj. Unii s-ar putea să vrea să fugă de lângă părinți, să pune bazele vieții într-o formă mai independentă. Vor dori să se rupă de o relație unde simt că nu mai cresc, o căsătorie veche, chiar dacă sunt și copii la mijloc, să zicem. Cu Luna Nouă în casa a 4-a, este mare nevoie ca voi să vă faceți „un culcuș, un refugiu”, un loc de stare de bine chiar acasă. Locul în care vă petreceți timpul e foarte important.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: astrolog horoscop Zodie zodii
Neti Sandu vine cu...
Iată ce-ți rezervă astrele...