Paula Seling, afectată de bullying: "Îmi venea să nu mai ies din casă". Artista a suferit foarte mult
Data publicării:
Paula Seling a suferit foarte mult din cauza bullying-ului la care a fost supusă, la începutul carierei.

Paula Seling este una dintre persoanele publice care a fost victima bullying-ului, la începutul carierei sale. Invitată în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță, de pe Pro TV, aceasta a ales să-și spună povestea, pentru a da un exemplu tinerii generații, care nu trebuie să accepte astfel de jigniri venite din partea unor oameni care au anumite frustrări, spune ea.

"Bullyingul este o consecință a faptului că empatia nu se învață în școli. Nu există o astfel de materie. Ceea ce deosebește bullyingul de altă agresiune este faptul că se întâmplă repetat. Este foarte periculos, pentru că rușinea copilului îl face să treacă prin momente foarte grele, lasă niște urme uriașe și este foarte periculos, pentru că rămân răni adânci. Ei trebuie să știe că nu sunt singuri și trebuie să se adreseze părinților, profesorilor. Lor le este rușine pentru că au senzația că este și vina lor.", a spus Paula Seling în cadrul emisiunii La Măruță, de pe ProTV.

Paula Seling și-a dezvăluit DIETA: Eu sunt obsedată de...

Paula Seling a fost foarte afectată din cauza bullying-ului

Aceste păreri negative au venit chiar în momentul în care artista era la început de drum, fapt pentru care nu știa să gestioneze prea bine situația și emoțiile personale. Aceasta spune că avea momente în care nici măcar nu îi mai venea să iasă din casă, de rușinea lucrurilor false care se scriau despre ea, în spațiul public. Paula Seling era foarte îngrijorată de ce vor crede persoanele apropiate, care își puteau schimba opinia despre ea.

"Eu am fost supusă repetat bullying-ului. Mergeam pe stradă și oamenii strigau după mine anumite lucruri. Mi se ridică părul în cap când aud că se face aceeași glumă nesărată pe baza numele meu. Ei pun un accent greșit și îl pronunță altfel. Am învățat să trăiesc cu asta, deși mă necăjea, mă făcea să mă simt rău. Eram la început de drum. Se scriau lucruri în mod repetat. Exista și o revistă care avea obiceiul de a scrie lucruri neadevărate despre mine. De fiecare dată, îmi venea să nu mai ies din casă. Eu sunt o fată de la țară, cu principii și toți vecinii citeau și mă derenja. Atunci când tot lovești în cineva e rezultatul unei suferințe. Cei care fac bullying au fost la rândul lor criticați și așa știu ei să se descarce.", a mai spus artista.

Artista a cerut ajutorul părinților

Solista nu a trecut singură peste acea perioadă, ci a cerut imediat ajutorul părinților ei. Așadar, tatăl a fost cel care a sfătuit-o să nu dea replică acestor scandaluri, care vor lua o amploare și mai mare. Paula Seling sfătuiește tânăra generație să nu îi urmeze exemplul și să spună atunci când ceva nu este în regulă.

"Eu vorbeam cu părinții despre toate probleme astea. Tata îmi spunea să nu cer dreptul la replică, pentru că asta va amplifica fenomenul și îi dă importanță și credibilitate. Așa am învățat să ignor, ceea ce copiii nu trebuie să facă. Eu fac tot posibilul să găsesc modalități să arat că nu e adevărat, în felul meu.", a continuat vedeta.

Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Paula Seling / EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: bullying  criticata  paula selling 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel