Paula Seling, invitat special la Campionatul Mondial și European de SuperEnduro, la Cluj, alături de Dani Oțil
Data publicării:
Paula Seling va susține un moment special în cadrul Campionatului Mondial și European de SuperEnduro.

Premieră pentru motociclismul românesc. Campionatul Mondial și European de SuperEnduro vin pentru prima dată în România pe 20 ianuarie 2024. Cluj-Napoca este gazda acestui concurs care se va disputa pe un circuit construit în interiorul Arenei BT. Responsabil cu organizarea acestei premiere este Clubul Haita Deva, club cu 15 ani de experiență în organizarea concursurilor de Hard Enduro din România. 

SuperEnduro înseamnă tot ce este mai spectaculos dintr-un mix al disciplinelor Hard Enduro, Motocros și Trial. Spectatorii sunt privilegiați și au șansa să poată avea parte de maxim de acțiune într-un timp foarte scurt și într-o atmosferă unică. Traseul este un mix de pietre, bușteni, pământ, obstacole masive, sărituri și schimbări rapide de direcție care nu permite concurenților momente de respiro. Poți câștiga un astfel de concurs doar dacă ești în același timp foarte tehnic și cu o condiție fizică de excepție. Cele câteva minute ale unei manșe de SuperEnduro solicită la maxim fizicul și psihicul unui sportiv, iar asta se simte din tribune ca o experiență vizuală, olfactivă și auditivă unică. 

Te-ar putea interesa și: Adevăratul motiv care a produs divorțul dintre Paula Seling și Radu Bucura: „E o dovadă de iubire să dai libertatea cuiva”

Cum se va desfășura concursul

Vor concura trei clase, două din Campionatul Mondial și una pentru Cupa Europeană de SuperEnduro. Cei mai buni sportivi ai lumii sunt la clasa mondială Prestige. Starurile viitorului concurează la clasa Junior. Clasa continentală apare în program cu numele Europe. 

Antrenamentele si calificarile încep la ora 11:00. De la ora 17:00, special pentru spectatori este pregătită o sesiune de autografe cu cei mai buni sportivi, imediat după încheierea conferinței de presă. Evenimentul principal va începe la ora 18:00. Festivitatea de deschidere va fi una cu adevărat electrizantă, aceasta urmând să culmineze cu un spectacol cu lasere și prezentarea festivă a sportivilor de la clasa Prestige. 

Citește și: Dani Oțil, mesaj tranșant pentru cei care îi critică restaurantul: „Suntem cu pretenții”. Bobonete se plângea în trecut de nota de plată uriașă

Etapa anterioară s-a disputat la Riesa, în Germania și a fost câștigată de către britanicul Billy Bolt la finalul a trei manșe de un dramatism unic. Acesta este Campionul Mondial en-titre și vine la Cluj să își apere titlul împotriva lui Jonny Walker și Manuel Lettenbichler. 

Special pentru spectatori vor exista între manșe momente artistice cu majorete și alte câteva surprize, care vor angrena și publicul prezent. Invitați speciali ai acestui spectacol pe două roți sunt Paula Seling și Dani Oțil. Clasa Europe are programate două manse Finale, clasele mondiale Junior și Prestige urmând să alerge câte trei manse. Totul se va desfășura aproape fără pauză până la ora 21:00. 

VEZI și: Paula Seling dezvăluie impresia lăsată fiicei ei de Dorian Popa. Întâlnirea Elenei cu influencerul a făcut-o pe artistă să facă totul public

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete


DC Media Group Audience

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Alina Bădic - horoscop

Alina Bădic - horoscop 21– 27 aprilie 2024. Zodia care are foarte mult succes acum. Sunt într-o perioadă foarte prolifică

Adela Popescu/captură video Youtube, Fain & Simplu cu Mihai Morar

„Îmi venea să-l omor”. Adela Popescu, moment de cumpănă în căsnicia cu Radu Vâlcan: „Eu eram efectiv distrusă și el...”

Alina Bădic - horoscop

Alina Bădic horoscop 21– 27 aprilie 2024. Zodia cu evoluție foarte frumoasă pe parte profesională

Dr. Mihail/ captură video TikTok

Băutura cu cei mai mulți antioxidanți. Scade mortalitatea cu 17%. Dr. Mihail Pautov: „În plus, are zero calorii”




pixel