Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia pentru care relația cu bani se va schimba radical de anul viitor
Înainte de a începe Postul Mare - sau Postul Paștelui - avem o perioadă de trecere, numită în popor săptămâna albă. În perioada 11-17 martie, creștinii au dezlegare la ouă, lapte, brânză, unt și pește. Aceste zile vor să ne pregătească pentru perioada de post mare care va veni.
Săptămâna albă este practic o călătorie duhovnicească uşoară care ne pregătește mai bine pentru intrarea în post sau mai degrabă pentru un drum mai greu, de 40 de zile.
Ar trebui să fie un drum al pocăinţei adânci, care se va încheia cu bucuria Învierii Domnului. Sensul acestei săptămâni are două părți: pe de o parte, de a-l pregăti duhovniceşte pe credincios pentru post, prin intermediul slujbelor care se desfășoară, iar pe de altă parte, de a-l deprinde cu practica postirii, prin abţinerea de la carne.
Duminica de dinainte de a începe Postul Paștelui mai este cunoscută drept „a Izgonirii lui Adam din Rai“. Acest lucru înseamnă că săptămâna brânzei ne duce cu gândul la şederea protopărinţilor neamului omenesc în Rai, unde nu au mâncat carne.
Acesta este motivul pentru care este bine să lăsăm alimentele din carne, nădăjduind a câştiga starea lui Adam înainte de a fi izgonit, când îl putea vedea pe Dumnezeu. De asemenea, denumirea „albă“ ne trimite cu gândul la starea de curăţie la care trebuie să ajungem în post.
Paştele Ortodox se sărbătorește în anul 2024 pe data de 5 mai. Această sărbătoare comemorează învierea din morți a lui Iisus Hristos.
VEZI ȘI: Au sau nu femeile voie să intre în biserică în perioada menstruației. Părintele Vlad Pimen dezvăluie adevărul: „Așa a îngăduit Dumnezeu”:
VEZI ȘI: Motivul pentru care femeilor le este interzis pe Muntele Athos. Părintele Vlad Pimen explică: „Totul a început tot de la Maica Domnului”:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Anca Murgoci
Categorie: Stiri
Iată ce-ți rezervă astrele...
Iată ce-ți rezervă astrele...