Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile
Anca Dimancea vine cu...
Iuliana și Costin Ghinea, cei doi fondatori ai îndrăgitei trupe, au făcut o analiză a trendurilor internaționale în domeniu și au "atacat" exact ce anume pot introduce mirii în playlistul de la nuntă ca să nu dea greș.
„De departe, „Gimme gimme”, Abba, ”Mama Mia”, Boney M - hiturile anilor '80, în general, dau trendul nunților la nivel internațional, care, cu siguranță va prinde contur și la noi în țară. Desigur, acestea sunt piese pe care le-am avut întotdeauna în repertoriu, însă, acum, atunci când avem discuția preliminară cu mirii, pe care urmează să-i susținem artistic, dar și emoțional la nuntă, le spunem că și aceste piese ar fi indicat să se găsească în cap de listă.”, declară Iuliana Ghinea.
Revenind, iată, la sfaturile oferite de cei doi profesioniști în domeniul evenimentelor de tip luxury, există o listă de MUST TO DO pe care tinerii care urmează să se căsătorească trebuie să o facă, iar Costin Ghinea o structurează perfect, în cele ce urmează:
„Vom începe prin a spune că suntem foarte tipicari și că ne place să organizăm totul la virgulă. Planificarea evenimentelor de orice tip este destul de minuțioasă și începem prin a discuta alegerea locației și găsirea celei mai potrivite. Aici, sunt câteva aspecte de care trebuie să țină cont și să fie atenți cei ce își planifică evenimentul. Cum ar fi: numărul de invitați pe care îl au - dacă este un număr mare să fie un salon încăpător, dacă numărul invitaților este mai mic să nu aleagă o locație foarte mare pentru că va apărea senzația de gol. Partea dedicată scenei să fie suficient de generoasă pentru logistica de care dispune trupa.
Un sfat: Niciodată ringul să nu fie prea mare, oamenii se simt stânjeniți atunci când văd un ring mare de dans.
După ce se alege locația, începem prin a contura programul artistic în funcție de numărul de ore pe care trebuie să-l acoperim.”, conchide fondatorul Prestige Orchestra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: nunta petrecere piese prestige orchestra
Anca Dimancea vine cu...
Halterofilul Tiberiu Ionuț Donose a obținut nu mai puțin...