Persoanele care vor avea noroc la bani în 2022. Numerologul Romeo Popescu: Transformarea financiară va fi foarte puternică
Data actualizării:
Data publicării:
Numerologul Romeo Popescu a spus cine va avea noroc la bani, anul acesta, în funcție de cifra de destin.

"Banii vor trage la trei cifre de destin - 3, 6, 9. Cei cu cifra de destin 2 pot face bani, dacă sunt pe vocaţie. Banii vor fi altfel. Din alt punct de vedere se va vedea forţa banilor în 2022. Transformarea financiară va fi foarte puternică. Cei care sunt pe vocaţie vor câştiga foarte bine. Cei care încă stau în dubiu vor câştiga mult mai puţin decât au câştigat până acum. (...) Unii vor câştiga mai mult, alţii vor pierde", a spus Romeo Popescu, la DCNews TV.

"Până în 2029, banii tăi nu vor însemna valoarea ta. Se aşază lucrurile pe un firesc, doar că noi nu ştim. Atunci, ni se va părea nefiresc. Până în 2029, se va reveni la normalitate. Toate vor veni treptat, puţin câte puţin. Acum, stai într-o stare de incertitudine şi îţi vine să alergi. Ţi-e frică", a mai spus numerologul.

Vedetele anului 2022


”Cei care au cifră de destin pară, adică 2, 4, 6, 8, vor fi, în 2022, mai bine aspectați și influențați, mai ales cei cu cifră de destin 6, pentru că vor fi pe particularitatea anului. Cifra de destin pară te ajută să aduci influența emoțional-afectivă în viața ta.” a spus Romeo Popescu. El a continuat: ”Cu cât viața ta relațională e mai bună, cu atât vei face foarte bine anul viitor”. ”Vedetele sunt cei care au cifră de destin 6” a spus Romeo Popescu. Ordinea celor care vor rezona cel mai bine cu 2022 este: 6, 2, 4, 8. 


Citește continuarea pe DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: 2022  numerologie  romeo popescu 


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori

Daniel Pavel/ captură video Voyo

Premieră absolută la Survivor All Stars! Concurenții au rămas șocați: „Nu am mai avut așa ceva”

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscop 29 aprilie - 5 mai aprilie 2024, cu Mariana Cojocaru. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna mai, cu gemenele Oana și Adina Timofte. Zodia care dă lovitura pe plan financiar

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 5 zodii de femei seducătoare, care cuceresc orice bărbat. Mihai Voropchievici: „Nimeni nu poate rezista în fața lor”

Marina Almășan, foto Facebook

Marina Almășan luptă împotriva conducerii TVR 2. Realizatoarea TV a depus plângere penală pentru hărțuire și abuz în serviciu: „Continui să fiu hărțuită”




pixel