Horoscop, sâmbătă, 23 noiembrie 2024, cu Neti Sandu. Previziuni pentru toate zodiile
Neti Sandu vine cu...
Daniela Simulescu atrage atenția asupra nativilor Pești spunând că aceștia vor avea parte de provocări pe toate planurile, mai ales în a doua parte a retrogradării lui Mercur, între 15-29 august.
Ei trebuie să fie foarte calculați în următoarea perioadă, pregătindu-se pentru ce e mai rău.
„Le mai „lipsea” și Mercur retrograd, ce-i drept. Profităm de ocazie să le spunem Peștilor că, până în noiembrie, îl au pe Saturn retrograd, iar până în decembrie, pe Neptun retrograd.
Trebuie să învețe să-și aleagă bine luptele și să se gândească atent în ce să investească. Saturn îi obligă să se maturizeze, dar trebuie să-și dea seama și care le sunt limitele, până unde pot merge.
Neptun îi poate păcăli puțin, pentru că se află la ultimul grad și s-a întors acum. Le aduce un fel de fantezie, dar Saturn îi temperează. Ce face prima fază a retrogradării lui Mercur în casa a 7-a? Vor avea negocieri și discuții cu partenerul, dar și pe plan profesional.
Negocierile trebuie purtate cu mare atenție, până la ultimul detaliu, pentru că, deși Mercur retrograd te împinge să încerci să faci lucrurile perfect, tot îți vor scăpa din vedere anumite aspecte cu care va trebui să te confrunți. Trebuie să fii pregătit pentru aceste situații, să ai un colț liber în minte, pregătit pentru momentele respective, ca să nu fii trădat, supărat și alte asemenea.
Totuși, este o perioadă bună pentru a relua legătura cu anumite persoane, să mai discutați ce era de discutat, dar fără a grăbi situațiile. Cu partenerul, de asemenea, discutați ce nu funcționează”, spune Daniela Simulescu, pentru Spectacola.
A doua parte a retrogradării vine cu probleme de sănătate și dificultăți în a păstra o stare general bună. Chiar dacă îți dorești să schimbi și locul de muncă, Peștii trebuie să fie bine informați despre toate împrejurările posibile.
„A doua parte a retrogradării este mai problematică, deoarece se mută în casa a 6-a și, în primul rând, discutăm despre probleme de sănătate, stil de viață, rutine, organizare și, din nou, despre situații la locul de muncă ce se ajustează sau reajustează. Pe moment, aceste lucruri pot fi stresante, pentru că Mercur poate să-ți dea dureri de cap, dar ulterior trebuie să te așezi cu tine însuți, să reflectezi, pentru că Mercur va ieși din această casă, și să îți dai seama ce îți dorești cu adevărat.
Un exemplu ar fi: poate că până acum îți doreai un anumit loc de muncă și îl așteptai sau voiai să schimbi un loc de muncă, dar trebuie să înțelegi ce implică acest lucru.
Când vorbim despre casa a 6-a, vorbim despre perfecționare, despre calcularea riscurilor și câștigurilor, toate trebuie puse în balanță. În principiu, până la muncă, cred că sănătatea este cea mai importantă”, spune Daniela Simulescu, pentru Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Horoscop
Neti Sandu vine cu...
Neti Sandu vine cu...
Iată ce-ți rezervă astrele...