Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
După înmormântarea Mioarei Roman, au ieșit la iveală mai multe lucruri și nereguli, iar unul dintre aceste aspecte a fost strâns legat de Petre Roman, fostul său soț, la adresa căruia Catinca nu are deloc cuvinte de laudă. Nu este prima dată când sora Oanei vorbește despre acest incident și despre faptul că fostul prim-ministru și-a petrecut la căpătâiul mamei sale doar câteva minute, fiind absent de la înmormântarea propriu-zisă. Ba mai mult, Catinca spune că tatăl său vitreg, alături de care a trăit în aceeași casă timp de 34 de ani, nici măcar nu a salutat-o.
„Nu am vorbit cu el, nu a salutat pe nimeni, poate pe Oana doar, nu-mi mai aduc aminte, pentru că a fost foarte multă lume și a fost solicitant, a fost atât de rapid, că nu am avut timp. Nu a venit în țară special pentru asta, pleca a doua zi. Am trăit 34 de ani în aceeași casă, eu i-am spus lui pe nume, nu tată, îi spuneam tată tatălui meu, cu care am avut o relație foarte bune, însă l-am considerat ca pe un părinte.”, a dezvăluit Catinca Roman, în cadrul emisiunii După faptă și răsplată, moderată de Cristina Șișcanu.
Te-ar putea interesa și: Legătura neștiută dintre Daniel Buzdugan și Părintele Vasile Ioana: „Îl mai sun și mă lămurește, e tare blând”
Chiar dacă ea s-a chinuit și și-a dorit să-l vadă drept un părinte, Catinca spune că atunci când s-a mai maturizat, și-a dat seama că Petre Roman făcea diferențe destul de vizibile între ea și sora ei. Vedeta nu-l învinuiește însă direct pe bărbat, întrucât spune că cel mai probabil acesta a făcut involuntar toate gesturile și faptele din trecut, care oricum s-au prescris.
„Simțeam diferențe, făcea diferențe între mine și Oana, dar eu atunci nu am conștientizat, mi se părea normal. Mă gândeam că poate așa-i normal, nu-i normal așa. Copilul se găsește în acea situație, tu, ca adult, în momentul în care te angajezi la așa ceva știi bine despre ce e vorba, trebuie să faci niște eforturi în plus, eu știu că nu e simplu. Poate nici el nu a știut, poate și eu am făcut o grămadă de greșeli ca părinte. Mi-am dat seama când a crescut, nu pot să zic să era ceva concret, nu pot să spun că Oana a fost privilegiată, dar simțeam acel dezechilibru.”, mai spune Catinca.
Citește și: Oana Roman, criticată pentru că a renunțat la doliu. Vedeta reacționează dur: „Vedeți-vă de viață voastră”
Oana Roman și Catinca au avut o relație plină de suișuri și coborâșuri, cele două împărțindu-și destul de multe replici acide de-a lungul timpului. Cu toate acestea, se pare că decesul mamei lor le-a adus din nou împreună și le-a determinat să fie în relații foarte bune.
„Sunt într-o relație foarte bună cu Oana, nu știu de ce nu ne vedem mai des, suntem foarte diferite, asta e singura chestie. Pe valori și principii suntem la fel.”, a mai spus Catinca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Mi-Th Influencer, emisiunea...