Adriana Bahmuțeanu este disperată! Fiul cel mic al vedetei, în vârstă de 13 ani, ar fi căutat metode de suicid pe internet
DC News a publicat o informare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșita, cu privire la decesul marelui artist Petrică Mîțu Stoian.
”Vă informăm că la data de 8.11.2021, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, a fost înregistrat dosarul cu nr. 2486/P/ 2021, având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal.
La data de de 8.11.2021, ca urmare sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală, prin Ordonanţa nr. 2486/P/ 2021 a fost dispusă începerea urmăririi penale cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, constând în aceea că, la data de 6.11.2021, în jurul orei 20:00, în cadrul Secţiei de anestezie şi terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa a decedat persoana vătămată Mîţu Petre.
La aceeaşi dată a fost dispusă administrarea mijlocului de probă al constatării medico-legale şi s-a efectuat autopsia corpului neînsufleţit al persoanei vătămate Mîţu Petre, de către medicii legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin.
În funcţie de dinamica administrării probatoriului, activitate specifică fazei de urmărire penală a procesului penal, având în vedere că la acest moment procesual nu pot fi făcute alte precizări fără a exista riscul de a fi afectat mersul anchetei penale, urmează ca imediat ce stadiul cercetărilor va permite să fie emis un nou comunicat, raportat la necesitatea informării cetăţenilor cu privire la cazurile de interes public.(...)
.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: deces parchet petrica mitu stoian resita
Lino Golden a fost amenințat...
Lino Golden a fost amenințat...