Oana Lis a publicat prima fotografie cu Viorel Lis din spital. Ce mesaj emoționant a scris soția fostului edil
Perioada înscrierilor pentru Eurovision 2024 a fost între 25 august și 15 septembrie, anul acesta. De altfel, o singură declarație oficială a însoțit atitudinea TVR cu privire la participarea României la cel mai mare eveniment artistic din Europa.
Fanii înfocați ai celebrei competiții au început să-și pună întrebări cu referire la participarea țării noastre la ediția din anul ce urmează, la Eurovision 2024. Cu toate acestea, singurele date care circulă prin mediul online sunt cele oferite de EVZ, acolo unde directorul TVR a oferit câteva detalii.
Subiectul participării nu a fost discutat la nivelul conducerii SRTv, prin urmare, nu există nicio decizie oficială.
„Subiectul participării la Eurovision 2024 nu a fost discutat la nivelul managementului SRTv, motiv pentru care, deocamdată, nu a fost luată o decizie în acest sens”, a precizat Dan Turturică, președintele-director general al TVR, potrivit EVZ.
Cu toate acestea, după cum am precizat mai devreme, perioada înscrierii a trecut, iar în ciuda acestui fapt, încă nu există un răspuns ferm în privința viitorului României în cadrul competiției europene.
În ediția de anul trecut, Eurovision 2023, au fost cheltuiți aproximativ 400.000 de euro, iar rezultatul a fost dezamăgitor pentru România. Performanța tânărului ne-a dus pe ultimele locuri, iar publicul român a fost foarte furios.
Cu toate acestea, să fie acest rezultat de anul trecut, motivul pentru care SRTv nu ar dori să se implice în acest an în celebra competiție? Fanii așteaptă cu sufletul la gură orice declarație oficială din partea conducerii TVR, iar până atunci ei nu pot decât spera ca țara noastră să fie inclusă în competiția mult așteptată.
De asemenea, ultima declarație de la TVR legată de participarea României la Eurovision a fost publicată în data de 1 septembrie 2023. Fanii competiției pot găsi niște speranță în faptul că TVR anunță condițiile participării:
„Orice melodie lansată începând cu 1 septembrie este eligibilă pentru concursul 2024, care va avea loc la Malmö, Suedia, în luna mai a anului viitor.
Regulamentul Eurovision Song Contest prevede:
Cântecele (versurile și compozițiile muzicale) trimise pentru a reprezenta țara la ESC trebuie să fie originale și nu trebuie să fi fost lansate și/sau interpretate public parțial sau integral înainte de 1 septembrie.”, este notat în declarația oficială a TVR.
Cu toate acestea, nu a fost dovedită o legătură certă între rezultatul dezastruos al României de anul trecut și implicarea țării noastre în ediția ce urmează.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: eurovision 2024 romania eurovision romania eurovision 2024 tvr eurovision
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Iată ce-ți rezervă astrele...