„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Tekla Juniewicz s-a născut în 1906 la Krupsko, un sat din regiunea Liov (azi în Ucraina), la vremea aceea în Imperiul Austro-Ungar.
În vârstă de 12 ani când Polonia şi-a câştigat independenţa, în 1918, Juniewicz este considerată cea mai longevivă persoană din istoria Poloniei.
Până al al Doilea Război Mondial, Juniewicz a trăit în regiunea natală, reanexată Poloniei în perioada dintre cele două războaie mondiale, alături de soţul ei, care era administratorul unor exploatări miniere şi al unor depozite.
Familia Juniewicz s-a exilat apoi în sud-vestul Poloniei după anexarea regiunii Liov de Uniunea Sovietică în 1945.
''Tekla Juniewicz a trăit singură până la 103 ani (...), iubea cinemaul, emisiunile despre istorie, jocurile de cărţi (...), lectura, compania oamenilor şi călătoriile'', aminteşte într-un comunicat administraţiei comunei Gliwice (sud-vest), unde Juniewicz trăia din 1945, relatează Agerpres.
Juniewicz avea cinci nepoţi, patru strănepoţi şi patru stră-strănepoţi, iar fiica ei cea mai mică, în vârstă de 93 de ani, este încă în viaţă.
Lucille Randon, o franţuzoaică de 118 ani, este în continuare decana de vârstă a planetei după moartea, pe 19 aprilie, la 119 ani, a japonezei Kane Tanaka, potrivit listei persoanelor cele mai longevive, stabilită de Gerontology Research Group (GRG).
Maria Branyas Morera, o hispano-americană de 115 ani, este de acum a doua persoană ce mai vârstnică din lume, potrivit GRG.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Stiri
Tagurile articolului: deces tekla juniewicz
Consumul de apă, un gest atât...
Consumul de apă, un gest atât...