Zodiile care vor traversa o perioadă plină de stres. Răbdarea și calmul sunt cheia
Cinci semne zodiacale vor avea...
Ioana Zamfir a fost una dintre ispitele de la „Insula Iubirii”, sezonul 8. Puțină lume știe însă că ea este fostă gimnastă și campioană națională. De asemenea, tânăra a trăit o poveste tragică și un abuz emoțional timp de peste 15 ani. Pe când avea doar 14 ani, fata a cunoscut un bărbat de 34 de ani cu care a început o relație, fără să bănuiască abuzul și chinul pe care îl va suporta lângă acesta. Deși părinții și bunicii ei au aflat de relația celor doi și ar fi putut lua atitudine, nu au făcut-o și nu i-a deranjat că Ioana se întâlnește cu un bărbat mai mare cu 20 de ani decât ea, mai mult de atât, fata fiind minoră. Tânăra petrecea foarte mult timp acasă la iubitul ei la vârsta de 15 ani au întreținut relații sexuale, după ce a consumat o cantitate semnificativă de alcool. La început, bărbatul i-a prezentat Ioanei o parte frumoasă a lui pe care fata avea să nu o mai vadă curând.
„Eu aveam 14 ani, el avea 34. Eu atunci nu îmi dădeam seama, evident. Toți ceilalți din jurul meu știau. După câteva luni a aflat și mama. Mama, tata sau bunicii puteau să sune la poliție când au aflat, în schimb, nu i-a deranjat. Tata s-a bucurat de anumite beneficii pentru că i-a cerut niște favoruri financiare. Și atunci ce mai contează că nu era ok. Nu a avut niciun fel de reținere, după câteva întâlniri deja ne sărutam. Nu-mi aduc aminte să se fi ascuns vreodată, dar petreceam destul de mult timp la el acasă. Mă lua în brațe, mă ținea de mână, dar apropierile mai intime au fost mereu la el acasă. Îmi prezenta o parte a lui pe care nu am mai văzut-o după ce ne-am mutat împreună sau chiar mai devreme. Mi-a gătit, m-a servit cu vin și după au mers lucrurile mai departe. Mi-a spus că am multe minusuri și că de acum înainte sunt femeie, să nu mă mai comport ca un copil. La 15 ani am avut primul contact sexual. Mi-a arătat filme pentru adulți și mi-a spus că așa trebuie să fac. Nu îmi plăcea situația în care eram, dar tindeam să îi demonstrez că sunt demnă să rămân alături de el”, a declarat Ioana Zamfir.
Te-ar putea interesa și: Cum a schimbat-o viața de mamă pe Gina Pistol. Vedeta și-a deschis sufletul
După un adevărat calvar suportat, Ioana Zamfir a decis să rupă relația, dar, din păcate, bărbatul a manipulat-o și s-au împăcat. Au urmat clipe grele pentru tânără, în care era jignită, abuzată și deloc iubită cu adevărat. La 18 ani s-au mutat împreună, iar situația a devenit din ce în ce mai rea. Partenerul Ioanei a făcut-o să simtă că el este singura persoană care îi este alături și că ea nu este bună de nimic, motiv pentru care fetei i-a fost extrem de greu să renunțe definitiv la relația cu el. În cele din urmă, după 15 ani de abuz, Ioana Zamfir a reușit să pună punct și a descoperit în ea persoana de care avea nevoie cu adevărat. A învățat să se iubească și să fie de ajuns pentru ea însăși.
„Am decis după un an să rup relația, dar nu pentru mult timp, cred că o lună. A început să mă urmărească, să plângă, niște manipulări foarte mari. Mi-a fost atât de milă încât am zis măcar să vorbesc cu el. Atunci a fost prima greșeală, când m-am întors la el. M-am mutat cu el la 18 ani. După o lună, se comporta foarte urât și am avut prima tentativă de sinucidere. El a aflat, a vrut să mă ducă la bunici, dar eu mi-am dat seama că nu pot să mă întorc la bunici. I-am zis că vreau să rămân și de atunci s-a înrăutățit relația mult mai rău. Era foarte violent. Eu cumva în mintea mea chiar credeam că am greșit. Mă făcea să cred că nu sunt bună de nimic. Îmi reproșa tot timpul că sunt un copil și încă nu gândesc. Doar gândul de a pleca de acolo mă făcea să îmi bată inima atât de tare încât paralizam. Am făcut acel ceva abia atunci când am zis că mai rău de atât nu se poate. Nu mi-am imaginat niciodată că pot să ies din acea situație și să fiu suficientă pentru mine. Să găsesc toată iubirea în mine”, a adăugat Ioana Zamfir, la podcastul „Super Oameni”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete
Cinci semne zodiacale vor avea...
Iată ce-ți rezervă astrele...
Jucătorul celor de la FCSB a...
Creierul adulților care au...