Pr. Pimen Vlad, despre minunea Sfântului Ioan Rusul, ale cărui moaște au fost puse în foc: A început Sfântul să se miște ca și cum... / Video
Data actualizării:
Data publicării:
Sfântul Ioan Rusul este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 27 mai.

Părintele Pimen Vlad a povestit cum trupul Sfântului Ioan Rusul a rămas neputrezit, având mireasmă, dar și cum acestea au fost puse în foc, dar nu au ars.

'Și au trecut vreo 3 ani de la înmormântarea lui și într-o noapte se arată Sfântul Ioan preotului: „Părinte, așa o vrut Dumnezeu ca trupul meu să rămână întreg, neputrezit, cu bună mireasmă. Te rog să mă dezgropi și să scoți moaștele mele din pământ.” La început preotului i-a fost frică, dar după ce le-a spus și celorlalți credincios. S-au dus cu toții acolo și l-au dezgropat. Au găsit trup întreg, bine mirositor, frumos. Atunci l-au scos și l-au pus cu cinste acolo în bisericuță și veneau mulți, se rugau și se vindecau acolo. Chiar dacă erau sub turci, nu îndrăzneau nici turcii să facă ceva rău.', a zis părintele Pimen Vlad.

Moaștele puse în foc, dar nu au ars

'Și au trecut ani, iar la un moment dat a fost un război, a pornit o neînțelegere între turci și egipteni, a fost ceva. În timpul războiului acesta, se zice că a trecut Osman Pașa prin zona aceea, el fiind un pașă dur. Când a văzut el acolo biserica și Sfintele Moaște, a poruncit să fie jefuită biserica și Sfintele Moaște să fie aruncate în foc. A făcut un foc mare acolo și când l-a aruncat în foc pe Sfânt, a început Sfântul să se miște ca și cum ar fi fost viu prin foc. Când au văzut turcii așa ceva, vă dați seama, o lăsat tot ce luaseră din biserică și au fugit fără să mai jefuiască nimic. S-a terminat focul acolo și a doua zi au venit creștinii.', a zis părintele Pimen Vlad.

'Și pentru că focul fusese mare, l-au căutat pe acolo să vadă ce s-a întâmplat cu Sfintele Moaște. Sfintele Moaște erau intacte, frumos, doar că erau un pic înnegrite de fum, și acuma se vede, a rămas lucrul ăsta, ca o mărturie că o trecut prin foc. Moaștele au fost puse din nou cu cinste acolo. Când s-a ajuns mai încoace, pe la 1922, odată cu schimbul de populație dintre Grecia și Turcia, grecii care erau din zona aceea unde avea moaștele Sfântul Ioan Rusul, și-au lăsau lucrurile lor personale și au luat moaștele Sfântului Ioan Rusul.', a spus părintele Pimen Vlad.

Video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andrei Itu
Categorie: Stiri


DC Media Group Audience

Carmen de la Sălciua, captură video Youtube, Povesti de Film, cu Mara Banica

Carmen de la Sălciua, înșelată de Culiță Sterp? „Mi se părea ceva în neregulă”. Daniela Iliescu a fost prezentă la nunta celor doi

Captură video: YouTube/un PODCAST misto By Bursucu'

Zanni, mărturisiri neștiute despre mama sa. Cine e femeia care i-a dat viață, iar apoi l-a abandonat la orfelinat: „Ea are probleme, nu este normală”

 Mihai Voropchievici. Captură Video Antena 3

Mihai Voropchievici: 3 zodii vor avea o vară „magică” anul acesta

Horoscop 13 -19 mai 2024, cu Mihai Voropchievici, captruă video Youtube, Adevaruri ascunse

Horoscop 24- 30 iunie 2024. Voropchievici: Vești foarte rele pentru o zodie

Roșii cu brânză, salată de vinete/ captură video Youtube, Vorbește Lumea

Bombele calorice ale verii. Nutriționiștii, semnal de alarmă: „Produc o inflamație foarte mare”. Uită acum de ele

Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube, Catalin Maruta

Adevăratul motiv pentru care Laurențiu Reghecampf nu-l vizitează pe Bebeto: „Mă doare foarte tare, pentru că eu l-am crescut, nu Anamaria”

PREOT

Preotul Paul Iulius Negoiță a vorbit despre două super alimente: A trebuit să citesc 500 de pagini ca să aflu că e bine să consumi așa ceva

Zanni, captură video Youtube, un PODCAST misto By Bursucu'

Cea mai mare temere pe care Zanni a avut-o cu privire la Survivor All Stars: „Ceea ce s-a și întâmplat”

Sursă foto: Răzvan Simion (Futuristul)/Instagram

Răzvan Simion spune de ce nu și-a chemat colegii la nunta cu Daliana Răducan: N-am mai văzut oameni să se invite la nuntă

Captură video: YouTube/un PODCAST misto By Bursucu'

Cum învață Rebeca la școală. Reacția Andreei Tonciu când a văzut ce note are fiica sa în carnețel: „Doamne, Doamne”

Captură video: TikTok/Jador

Jador nu s-a mai putut abține și și-a spart propriul televizor. Motivul pentru care a recurs la gestul extrem: „Uitați-vă cum arată”

Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 24 - 30 iunie 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea parte de câștiguri




pixel