Prefectul Capitalei: Restaurantele, barurile, cafenelele vor funcţiona la o capacitate de maximum 30%, începând de luni
Data publicării:
Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a anunţat vineri că în cadrul Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a decis ca începând de luni să fie relaxate mai multe măsuri restrictive impuse în contextul pandemiei de COVID-19, astfel încât restaurantele şi sălile de spectacol vor funcţiona la o capacitate de maximum 30%.

 

"În Bucureşti astăzi am înregistrat o rată de infectare de 2,52 la mia de locuitori. Este a treia zi consecutivă în care incidenţa este sub 3 la mie, fapt pentru care, din punct de vedere legal, a trebuit să convocăm Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, să analizăm situaţia şi să luăm o hotărâre. Astfel, cu 47 de voturi 'pentru', un vot "împotrivă" şi patru abţineri s-a hotărât ca, începând de luni, de la 0.00, deci din 25 ianuarie, să fie relaxate mai multe măsuri restrictive existente în vigoare la acest moment. Măsurile de relaxare vizează domeniul HORECA. Restaurantele, barurile, cafenelele vor funcţiona în intervalul orar 6.00-21.00 la o capacitate de maximum 30%, cu respectarea tuturor normelor stabilite prin lege", a precizat el, în cadrul unei declaraţii acordate presei.

 Berbeceanu a menţionat că în săli de spectacol, teatre şi cinematografe va fi permis accesul publicului în limita a 30% din capacitate. Totodată, operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc li se va permite funcţionarea în limita a 30% din capacitatea sălilor, în intervalul orar 6.00-21.00, notează Agerpres. 

"Recomandăm cetăţenilor Municipiului Bucureşti prudenţă. Şi autorităţile sunt prudente şi, pe de o parte, acesta este motivul pentru care am hotărât ca aceste măsuri să fie relaxate începând cu data de luni. Pe de altă parte, am considerat ca toţi operatorii economici să aibă timpul necesar să amenajeze sălile dedicate activităţii pe care o desfăşoară, în conformitate cu prevederile legale. În mod categoric, vom fi intransigenţi. Anterior şedinţei extraordinare a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă am avut o întâlnire cu şefii Poliţei, Jandarmeriei şi IGSU de pe raza Municipiului Bucureşti. Am hotărât intensificarea controalelor pentru a verifica modul în care sunt respectate normele în vigoare", a spus prefectul.

Prefectul a adăugat că Ministerul Sănătăţii a recomandat o temporizare a măsurilor de relaxare, dar că decizia comitetului a fost să respecte prevederile actelor normative.
"Chiar înaintea începerii şedinţei de comitet pentru situaţii de urgenţă am primit o adresă de la Ministerul Sănătăţii, prin care ni se făcea o asemenea recomandare, să temporizăm relaxarea. Noi, însă, trebuie să ţinem cont de faptul că suntem aici să luăm în considerare aceleaşi cifre, aceiaşi indicatori şi aceleaşi acte normative pe care le-am avut în vedere atunci când am impus restricţiile, pentru că aşa este şi moral şi legal", a declarat Berbeceanu.

Hotărârea CMBSU mai prevede că de luni activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06.00-23.00.

De asemenea, hotărârea mai stipulează că prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi a băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 1493/2788/149/2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Social
Tagurile articolului: berbeceanu  cafenele  cinema  restaurant  teatru 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale




pixel