Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Cei șase concurenți rămași în joc la Survivor All Stars au ajuns în fața unei probe de recompensă, care este însă total diferită față de restul pe care aceștia le-au câștigat și le-au experimentat până acum. Astfel, chiar dacă nu se așteptau la așa ceva, se pare că sezonul suprem este cu adevărat unul imprevizibil, iar Daniel Pavel i-a anunțat pe concurenți faptul că nu se vor bucura de o simplă masă de această dată, ci ea se va desfășura în compania unei persoane dragi, venite special din România pentru a-i susține pe fiecare dintre ei.
„Mergem către recompensa de astăzi, pentru că va încinge spiritele, inimele. Așa cum n-a făcut-o nicio altă recompensă până acum, vă va da putere să ajungeți la finalul dorit. Sunt convins că nu vă așteptați la ceea ce urmează să se întâmple în momentul ăsta. Vă plac surprizele alea mari, alea uriașe, alea care vă trimit la cer în cel mai frumos mod posibil?”, a fost anunțul făcut de Daniel Pavel.
„Nu pot să cred! A venit mama. Te iubesc, Doamne, nu cred.”, a exclamat Iancu Sterp.
Pe aceeași temă: Zanni face noi strategii la Survivior All Stars! Andrei Ciobanu, alarmat: „Visul lui este să mă vadă pe mine și pe Sorin la duel”
Imediat după ce câțiva dintre concurenți au sărit în apă, pentru a ajunge cât mai repede la persoanele dragi, Daniel Pavel le-a atras atenția și i-a rugat pe aceștia să se întoarcă pe uscat, pentru a se lupta pentru marele premiu pus în joc.
„Nu aveți voie în apă, nu e recompensă de genul acesta, pentru că se câștigă pe câmpul de luptă. Doar cei care vor câștiga vor avea ocazia să-i întâlnească pe cei dragi care au venit din țară. Îi salutăm, vă iubesc, vă trimit toată energia lor. Chiar dacă emoțiile sunt puternice, trebuie să le țineți în frâu.”, a continuat Daniel Pavel.
„Este cea mai tare recompensă, nu ne puteam imagina, am zis că nu se poate întâmpla asta, nu mă gândeam că Marilena ar putea să lase copilul acasă, eu sunt în extaz, vreau să rup traseul astăzi.”, a completat Andrei Ciobanu.
„Era viitoarea mea soție acolo, nu am cuvinte, sunt cel mai fericit om. Vrau să câștig.”, a spus și TJ Miles.
Citește și: Obiectul cu care Zanni a plecat la Survivor All Stars. S-a aflat abia acum
De departe dintre toți concurenții, Iancu Sterp s-a arătat a fi extrem de uimit de această surpriză colosală, întrucât nu s-ar fi așteptat niciodată ca mama sa să zboare atât de multe ore pentru a-i fi alături într-o zi atât de importantă, cu o încărcătură emoțională la cote maxime.
„A venit bossul mare, singura persoană de care mi-a fost frică, dar pe care o iubesc și cel mai mult, mama. Nu-mi vine să cred că a zburat atât, cred că Denisei (n.t. logodnica sa) i-a fost frică și nu are nici pașaport, să o văd pe mama aici e colosal.”, a exclamat și Iancu Sterp.
Te-ar putea interesa și: Dan Cruceru nu vrea să mai audă de Survivor România! De ce refuză să mai prezinte celebrul reality show: „Este traumatizant. Nu merită”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Mi-Th Influencer, emisiunea...