Premieră la Penitenciarul Rahova: VISUL - primul lungmetraj românesc prezentat deținuților, înainte de a intra în cinematografe
Data publicării:
Comedia VISUL, regizată de Cătălin Saizescu, a fost proiectată la Penitenciarul Rahova pe 5 decembrie, în fața deținuților, fiind prima vizionare a unui lungmetraj românesc de ficțiune în premieră într-un penitenciar de maximă siguranță. VISUL este primul lungmetraj românesc filmat în Penitenciarul Rahova, cu sprijinul Administrației Naționale a Penitenciarelor, și vorbește, printre altele, și despre puterea artei de a transforma oameni și destine.

Proiecție specială la Penitenciarul Rahova: deținuții au vizionat VISUL, alături de echipa filmului

La proiecția care a avut loc chiar într-unul din spațiile surprinse în film, au participat peste 100 de deținuți, alături de conducerea Penitenciarului și responsabilii programelor de educație, o parte din angajați și actorii Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Nae Alexandru și Serghei Mizil. Ceilalți peste 1300 de deținuți au putut viziona filmul în rețeaua internă de televiziune a penitenciarului, pe televizoarele donate de producătorii filmului.

„Vă mulțumim că ne-ați dat ocazia să vedem acest film aici, înainte de premiera lui în cinematografe și că ați arătat viața noastră de zi cu zi, așa cum o trăim.”, a spus unul dintre spectatori.
O parte din cei prezenți au împărtășit experiențele impresionante avute în situații similare - atelierele de teatru și participarea la Festivalul „Descătușare prin cultură” cu diverse spectacole jucate la Teatrul Nottara, fiind aplaudați de întreaga audiență.

 

„Am filmat pentru VISUL la Penitenciarul Rahova în 2021, iar pentru mine este foarte important că am reușit să-l proiectăm astăzi aici, în fața deținuților, înainte să intre în circuitul cinematografic. Avem nevoie de artă, de cultură, de film și de teatru, de emoție, prietenie și de blândețe în viețile noastre. Sper ca filmul VISUL, pe lângă latura sa comică, să poarte și acest mesaj, că fiecare se poate îndrepta, cu căință, educație și prin artă. ”, a declarat regizorul Cătălin Saizescu.

 

 

În filmul VISUL, un grup de deținuți - „Fane Măreț” (Serghei Mizil), „Flaut” (Silviu Mircescu), Botișor (Vlad Darius Crețan Nosfe +), „Fundulea” (Ștefan Lupu), „Gutuie” (Nicodim Ungureanu) și „Blându” (Mircea Drîmbăreanu) - participă la spectacolul regizat de Alex (Vlad Logigan) pentru un festival de teatru, visând la evadare. Pentru Alex, un actor de provincie, visul de a fi distribuit în spectacole importante e zădărnicit de pretențiile unui regizor absurd (George Ivașcu), iar relația cu iubita lui, Carmen (Georgiana Saizescu), e pe cale să se destrame.

 

Georgiana Saizescu, totul despre filmul VISUL - Întâlnire cu Arta / VIDEO

Youtube video image

 

 

O parte din echipa VISUL va participa la proiecțiile speciale în 10 orașe: Cluj-Napoca (7 decembrie, Cinema City Iulius Mall, ora 18:30), Brașov (8 decembrie, Cinema City AFI, ora 18:30 și la Cinema One, ora 19:00), Sibiu (9 decembrie, Cineplexx Sibiu, ora 18:30), Timișoara (10 decembrie, Cinema Timiș, ora 19:00), Craiova (12 decembrie 2023, Cinema VIP Electroputere Mall, 18:30), Pitești (13 decembrie 2023, Cinema City VIVO!, ora 18:30), Iași (14 decembrie, Cinema City Iulius Mall, ora 18:30), Constanța (16 decembrie, Cinema City VIVO!, ora 18:30), Oradea (17 decembrie, Oradea Palace Lotus Center, ora 18:30), Ploiești (19 decembrie 2023, Cinema City Shopping City Ploiești, ora 18:30).

 

Inspirat de întâmplări reale, după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe, lungmetrajul VISUL va ajunge în cinematografele din toată țara începând cu 12 decembrie 2023, distribuit de Bold Film Studio. Biletele sunt disponibile pe site-urile cinematografelor și la casieriile acestora. Detalii pe: https://boldfilmstudio.ro/productii/visul/

 

Din distribuția filmului mai fac parte: Gloria Găitan, Magda Catone, Adrian Nartea, Florin Piersic Jr., Valentin Teodosiu, Gabriel Spahiu, Cosmin Natanticu, Irina-Margareta Nistor și mulți alții.
Imaginea este semnată de Tudor Mircea RSC, montajul a fost realizat de Tudor Chivulescu, muzica originală este compusă de Alexei Țurcan, iar scenografia îi aparține Corinei Grămoșteanu.

Produs de: Nerv Film. Producător: Cătălin Saizescu; Producător Executiv: Ruxandra Flonta; Director de producție: Bogdan Luca.

Detalii pe: site-ul boldfilmstudio.ro/productii/visul/ și canalele de Instagram  (@visul_film) -  TikTok (visul.filmul) - YouTube - Facebook Bold Film Studio - Facebook Nerv Film.

Un film realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și finanțat de: ALTEX, Kaufland, DEDEMAN, Alliance Healthcare România, BOIRON, Cineplexx România, Tinervis Group, FLIP TECHNOLOGIES, URSUS, COTNARI, United Media Services

Parteneri: ZIZIN, ELLEN OIL, Alta Moda, Apuseni Mountains Research Co SRL, Beauty By SHEIKA, ASHRAM SPIRITUAL PALLAS, Paris14a, Universitatea Politehnica București, MOOGU, Eli Lăslean, Tudor Tailor, Cristian Samfira, Viticola Corcova.

Partener media principal: Radio ZU

Parteneri media: Cărturești, All About Romanian Cinema, Adevărul de Weekend, B365, Cinemap, Zile și Nopți, Cinefan, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-cărți, Happ.ro, IQads, MovieNews.ro, OK! Magazine, Spectacola, Spotmedia, Revista FILM, unitedmedia, Idea*

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Cinematografie



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel