Preşedintele rus Vladimir Putin va fi vaccinat împotriva coronavirusului
Data actualizării:
Data publicării:
Preşedintele rus Vladimir Putin va fi vaccinat cu Sputnik V împotriva coronavirusului, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

''El a afirmat că va fi vaccinat, a luat această decizie şi aşteaptă până la finalizarea tuturor formalităţilor'', a spus purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

Rusia a lansat un program de vaccinare voluntară cu Sputnik V la începutul lunii decembrie, începând cu cele mai vulnerabile categorii la Moscova.

Persoanele cu vârsta peste 60 de ani pot începe să aplice pentru vaccinare începând de luni, a anunţat duminică primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, la o zi după ce Ministerul rus al Sănătăţii a indicat că vaccinul a fost aprobat pentru administrare persoanelor în vârstă, după o testare separată.

Putin, în vârstă de 68 de ani, a declarat că vaccinul rus este eficient şi sigur şi că nu vede niciun motiv să nu fie vaccinat, adăugând că aşteaptă până când acesta va fi disponibil.

De la declanşarea epidemiei de coronavirus în Rusia, Putin a lucrat în principal la distanţă, a organizat întâlniri online şi şi-a limitat deplasările. El a afirmat în august că una dintre fiicele sale a luat parte la studiul clinic al vaccinului şi că aceasta s-a simţit bine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Stiri
Tagurile articolului: coronavirus  presedinte  vaccin  vladimir putin 


DC Media Group Audience

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Alina Bădic - horoscop

Alina Bădic - horoscop 21– 27 aprilie 2024. Zodia care are foarte mult succes acum. Sunt într-o perioadă foarte prolifică

Adela Popescu/captură video Youtube, Fain & Simplu cu Mihai Morar

„Îmi venea să-l omor”. Adela Popescu, moment de cumpănă în căsnicia cu Radu Vâlcan: „Eu eram efectiv distrusă și el...”

Alina Bădic - horoscop

Alina Bădic horoscop 21– 27 aprilie 2024. Zodia cu evoluție foarte frumoasă pe parte profesională

Dr. Mihail/ captură video TikTok

Băutura cu cei mai mulți antioxidanți. Scade mortalitatea cu 17%. Dr. Mihail Pautov: „În plus, are zero calorii”




pixel