Prima întâlnire a Burlacului cu cele 25 de fete, într-o locație cu semnificație: ”Aici m-am căsătorit!”
Data publicării:
Prima întâlnirea a Burlacului cu cele 25 de pretendente, va avea loc într-o locație de vis care pentru gazda emisiunii, Răzvan Fodor, are o semnificație aparte.

Un loc ce lui Răzvan Fodor i-a schimbat viața și în care a trăit unele dintre cele mai frumoase amintiri ar putea căpăta o semnificație deosebită și pentru Burlacul. Vineri seara, de la ora 20.30, la Antena 1, Andi Constantin le va întâlni pe cele 25 de pretendente într-un cadru de vis, cu decoruri romantice.

”E locul în care în urmă cu zece ani eu m-am căsătorit, pe 4 septembrie 2010”, a povestit gazda emisiunii, Răzvan Fodor. Iar dacă s-ar întâmpla ca magia locului să îi schimbe viața și Burlacului, Fodor s-ar întoarce în aceeași locație și în calitate de naș. ”Eu am o regulă – dacă nu mă pui să mă îmbrac în costum la nuntă, nu mă bagi în horă, dacă mă primești așa cum sunt, eu vin, te nășesc, îți botez copiii”, a mărturisit amuzat Răzvan Fodor. 

 


 În cel de-al șaselea sezon al emisiunii, care va avea premiera vineri, 5 martie, de la ora 20.30, la Antena 1, Burlacul va avea ocazia să plece alături de 25 de tinere într-o călătorie plină de emoție și aventură, în locații inedite atât din România, cât și din Turcia. Cu personalități distincte și temperamente diferite, fetele se vor lupta pentru a-i atrage atenția Burlacului. Vineri, de la ora 20.30, la Antena 1, Burlacul va avea ocazia să le cunoască pe cele 25 de tinere, să discute cu ele și să încerce să le cunoască mai bine, însă la finalul serii, doar 15 dintre acestea vor fi invitate să rămână alături de el. Acestea vor primi un trandafir roșu care simbolizează intențiile Burlacului. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: andi constantin  burlacul  razvan fodor 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel