Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”
Theodor Andrei, cu piesa sa "D.G.T. (Off and on), va intra în concurs în data de 11 mai a.c., în a doua semifinală, din poziția a treia.
Au început emoțiile pentru concurenții Eurovision Song Contest 2023! Prima semifinală Eurovision 2023 are loc în data de 9 mai, la Liverpool, în Marea Britanie.
Norvegia, Malta, Serbia, Letonia, Portugalia, Irlanda, Croaţia, Elveţia, Israel, Moldova, Suedia, Azerbaijan, Cehia, Olanda şi Finlanda sunt țările care vor intra în această seară în concursul Eurovision 2023, iar reprezentanţii lor vor urca pe scenă în dorinţa de a obţine un loc în finala care va avea loc sâmbătă, 13 mai.
În afară de locuitorii acestor țări, în această semifinală votează și fanii Eurovision din Franţa, Germania şi Italia, la care se va adauga şi votul online dat de Rest of the World. Acesta din urmă reprezintă o noutate a Regulamentului din acest an, prin care se oferă posibilitatea ca fanii aflați în țări neparticipante la Eurovision 2023 să poată vota prin aplicațiawww.esc.vote.
Românii vor putea urmări spectacolul la TVR 1, TVR Internațional și TVR +, începând cu ora 22.00.
Cu o zi înainte, artiștii au concurat în show-ul realizat exclusiv pentru juriile de specialitate.
În așteptarea celei de-a doua semifinale de la Liverpool, din data de 11 mai a.c., reprezentantul României a susţinut foarte multe evenimente de promovare fiind prezent la conferinţe de presă, întâlniri cu fanii şi şedinţe foto şi a fost solicitat să ofere interviuri pentru platformele de social media care transmit informaţii despre fenomenul Eurovision.
Theodor Andrei a câștigat Selecția Națională Eurovision România 2023 în 11 februarie, fiind desemnat prin votul exclusiv al publicului să reprezinte țara noastră la Eurovision Song Contest de la Liverpool, cu piesa sa "D.G.T. (Off and on)".
Artistul va intra în concurs din poziția a treia, în cea de-a doua semifinală, în data de 11 mai.
Publicul din România poate afla noutăţi legate de Eurovision Song Contest 2023 în programele de știri ale TVR și pe platformele oficiale de social media unde sunt difuzate, în exclusivitate, materiale de la Liverpool Arena. De asemenea, TVR a realizat emisiunea Drumul spre Liverpool, care documenteaza pregatirea lui Theodor Andrei pentru participarea la competiţia muzicală europeană. Următoarele două episoade sunt difuzate pe TVR 1, în datele de 10.05 şi 12.05, de la ora 24.00.
Despre Eurovision:
Ediţia din 2023 a Eurovision Song Contest (ESC) va avea loc în Marea Britanie care va organiza concursul în numele Ucrainei, din cauza războiului declanşat pe teritoriul acestei ţări.
Semifinalele şi finala, care se vor desfăşura la Liverpool Arena sub sloganul „United by Music”, vor fi transmise în direct, în zilele 9, 11 şi 13 mai, de la ora 22.00, pe TVR 1, TVR Internaţional și TVR+.
Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională organizată de European Broadcasting Union (EBU) - cea mai mare asociaţie din Europa a televiziunilor publice.
ESC se realizează în fiecare an începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume şi este transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.
Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: eurovision theodor andrei
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...