Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Ducele şi ducesa de Sussex au publicat joi un comunicat pe site-ul fundaţiei lor, Archewell, îndemnându-i pe oameni să doneze 5 dolari.
''Cu o donaţie de doar 5 dolari, puteţi acoperi costul unei doze pentru cineva care are nevoie. Şi pentru că am reuşit să asigurăm sprijinul mai multor organizaţii, acei 5 dolari pe care îi oferiţi se vor transforma automat în 20 de dolari - acoperind costul a patru doze'', se arată în comunicat.
''Nu ne putem gândi la un un mod mai rezonant de a onora ziua de naştere a fiului nostru'', a încheiat cuplul, care locuieşte în California.
''Dacă ne implicăm cu toţii, cu compasiune, atât pentru cei pe care îi cunoaştem cât şi pe care nu îi cunoaştem, putem avea un impact profund. Chiar şi o mică contribuţie poate declanşa o reacţie în lanţ. Împreună ne putem înălţa, proteja şi îngriji unii pe alţii", au adăugat cei doi.
Apelul vine într-un moment în care India este devastată de un tsunami de cazuri de COVID-19, iar ţările mai sărace continuă să aibă acces insuficient la vaccinuri, situaţie care ameninţă să prelungească actuala pandemie, notează Agerpres.
Archie Harrison Mountbatten-Windsor, al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul britanic şi al optulea strănepot al reginei Elisabeta a II-a, a venit pe lume la data de 6 mai 2019, la o clinica privată din Westminster, Marea Britanie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: International
Tagurile articolului: archie donatie meghan Prințul Harry vaccin
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...