Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
După plecarea unor membri importanți din Gașca Zurli, proiectul îndrăgit de miile de copii din țara noastră și înființat de Mirela Retegan, cei care au ales să-și dea demisia se gândesc acum la o nouă idee pe care să o lanseze pe piață și care să îi aducă, din nou, pe scenă în fața publicului. Astfel, fostul „bucătăraș” Lulu spune că nu doar el, ci și colegii săi au primit extrem de multe oferte în toată această perioadă, însă au nevoie de un timp pentru a se gândi la cea mai bună variantă și la conceptul pe care l-au putea crea împreună de la zero.
„Suntem în discuții și ne gândim la niște proiecte împreună, doar că în momentul de față vin prea multe propuneri spre noi. Pe lângă faptul că vrem să încercăm lucruri diferite fiecare, vorbim toți trei, eu, Vero și Răzvan, cu care realizez deja o serie de petreceri pentru adulți, părinții care ne-au întrebat unde ne mai văd, lăsați-vă copiii cu bunicii și haideți la petrecere. Suntem în discuții să facem ceva char pentru adolescenți împreună, știu foarte clar că energia noastră împreună lucrează foarte frumos, vrem să lucrăm, dar o să dureze ceva timp.”, a declarat Lulu Varodi în cadrul emisiunii În Oglindă.
Mai mult, acesta și-a dorit foarte mult să le mulțumească și celor de acasă, care i-au trimis extrem de multe mesaje în această perioadă dificilă și care au continuat să-l urmărească, în ciuda demisiei sale din cadrul proiectului care l-a consacrat.
„Vreau să le mulțumesc oamenilor pentru toată atenția, pentru că au venit spre mine mesaje de mulțumire și abia aștept să mă întorc atât pe scenă, dar curând o să fac și niște cursuri de teatru pentru copii și adolescenți și abia aștept să ne întâlnim în cât mai multe lucruri.”, a continuat acesta.
Cât despre plecarea din Gașca Zurli, unul dintre motivele pentru care acesta i-a pus Mirelei Retegan pe masă demisia a fost faptul că munca nu i-a fost recunoscută. Chiar dacă susține că avea extrem de multe atribuții în Zurli și muncea fără oprire și pauză, acesta spune că superiorii săi nu vedeau niciodată aceste sacrificii, pe care le umbreau cu fel de fel de reproșuri.
„Faptul că nu-mi era recunoscută munca, ba mi se spunea că nu fac nimic pe social, s-a întâmplat și chestia asta, când știu cât muncesc, nu vreau laude, merite, că de asta sunt plătit, dar nu poți să-mi spui că nu fac nimic, acela a fost momentul în care am zis ok și m-am liniștit. A fost pentru prima dată atunci când mi-am luat o vacanță adevărată, când nu știam cum sună Zurli și am intrat în prima vacanță. Există și viață după muncă.”, a continuat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...