Protagonistele din ''Sex And The City'' susţin femeile care l-au acuzat pe Chris Noth
Data actualizării:
Data publicării:
Protagonistele din serialul "Sex And The City", Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon şi Kristin Davis, au regretat luni acuzaţiile de abuz sexual lansate de două femei împotriva colegului lor de serial, Chris Noth (Mr.Big.) şi au susţinut victimele prezumtive într-un comunicat.

Săptămâna trecută, două femei l-au acuzat pe actorul, care interpretează personajul Mr. Big în serial, de două incidente separate survenite în 2004 şi 2015, primul în Los Angeles iar al doilea la New York, potrivit unui articol publicat de ziarul The Hollywood Reporter.

Ca răspuns, Chris Noth nu a negat întâlnirile cu respectivele femei, dar a precizat că ambele au fost consimţite.

"Acuzaţiile lansate împotriva mea de persoane pe care le-am cunoscut în urmă cu mulţi ani, chiar decenii, sunt categoric false. Astfel de poveşti datează din urmă cu 30 de ani sau 30 de zile. Nu întotdeauna înseamnă asta. Nu este o linie pe care am depăşit-o", a declarat actorul postului CNN.

Totuşi, agenţia care îl reprezenta pe Chris Noth i-a suspendat contractul şi prezenţa timp de 9 episoade în actualul serial în care joacă, "The Equalizer", potrivit CBS.

La rândul lor, protagonistele din "Sex And the City", serial care l-a propulsat la faimă pe Noth, nu l-au susţinut pe fostul lor coleg de platou.

"Ne întristează să auzim acuzaţiile împotriva lui Chris Noth. Susţinem femeile care au făcut un pas în faţă şi care şi-au împărtăşit experienţele dureroase. Ştim că este un lucru foarte greu de făcut şi le felicităm pentru aceasta", au asigurat într-un comunicat comun Parker, Nixon şi Davis.

Cele trei actriţe s-au reunit pentru a lansa "And Just Like That...", un serial care reprezintă continuarea la "Sex And the City" în care personajul lui Noth apare doar în primul episod, filmat cu mult înainte de apariţia acestor acuzaţii.

Prima femeie asigură că a fost atacată sexual în 2004, când avea 22 ani şi că a avut nevoie de îngrijire medicală după viol, pe care însă nu l-a denunţat.

Potrivit ziarului The Hollywood Reporter, centrul de atenţie pentru victimele abuzurilor sexuale al Universităţii din California - UCLA Rape Crisis Center - a confirmat că persoana respectivă a primit îngrijiri la acest centru până în 2006, fără să ofere alte detalii.

Cealaltă femeie a relatat un eveniment similar, petrecut în 2015 când avea 25 de ani şi locuia la New York, pe care nu l-a denunţat poliţiei dar despre care a vorbit cu un prieten, pe care ziarul l-a contactat şi care a confirmat declaraţiile, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: International
Tagurile articolului: actrite  acuzatii  chris noth  sex and city 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




Cum arată noua Miss Univers 2024 - Video în articol

Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...

pixel