Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia pentru care relația cu bani se va schimba radical de anul viitor
Radu Pietreanu este unul dintre cei mai îndrăgiți actori din România. Deși se mândrește cu o carieră de succes și este iubit de public, acesta nu a fost ferit de problemele de natură medicală. Renumitul actor a trăit o dramă, care l-a marcat profund. Mai exact, Radu Pietreanu a fost diagnosticat cu cancer la plămâni.
Actorul a povestit în cadrul unui podcast că a mers să se trateze în Turcia, însă costurile au fost destul de mari, astfel că a fost nevoit să-și vândă casa din București.
„Pot să fiu un exemplu pozitiv pentru cei care o pățesc. Am avut cancer la plămâni. Am intrat în depresie. Când am auzit de cancer, nu știam prea multe. Am și murit un pic, un minut să zic așa. Pe lumea cealaltă e o liniștit. Eu vreau prieteni, vreau gălăgie. Când m-am întors, trecuseră trei săptămâni pe pământ.
Eram un cadavru care a stat trei săptămâni pe o canapea, fără să vorbească, fără să mănânce, fără să nimic. Slăbisem 36 de kilograme. De la 96 kg, aveam 60. Când m-am ridicat, am făcut doi pași, am căzut. Nu mai aveam carne între piele și os”, a povestit Radu Pietreanu, în cadrul unui podcast, potrivit libertatea.ro.
Radu Pietreanu a declarat că a reușit să iasă învingător din lupta cu boala nemiloasă și s-a întors deja pe scenă.
„M-am dus la tratamente, m-am făcut bine. Aflasem de boala în vară. Prin octombrie m-am făcut bine. Am pus mâna pe chitară după trei săptămâni, deși am zis că nu mă mai interesează scena. (…) Mai mult de 20 de minute nu rezistam pe scenă. Încet, încet, mi-am revenit, am reînceput turneele'', a declarat Radu Pietreanu, în cadrul unui podcast.
Radu Pietreanu a declarat că soția sa a fost cea care l-a susținut necondiționat și a fost întotdeauna alături de el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: boala cancer radu pietreanu
Iată ce-ți rezervă astrele...