Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare
Radu Ștefan Bănică este unul dintre concurenții care face furori pe scena de la ”Te cunosc de undeva”, de la Antena 1. Pe lângă acest lucru, tânărul are o relație extrem de strâsă cu tatăl său, Ștefan Bănică Jr. De fiecare dată când vine vorba despre tatăl său, Radu Ștefan Bănică are doar cuvinte de laudă.
Acesta a mărturisit că este mândru să poarte un asemenea nume celebru și că niciodată nu a regretat statutul pe care i-l aduce.
”Nu m-a deranjat și nici n-o să mă deranjeze vreodată. E o mândrie și o responsabilitate să port acest nume.”, a declarat Radu Ștefan Bănică, potrivit libertateapentrufemei.ro.
Acesta a dezvăluit că prima aparițe pe scenă a fost alături de tatăl lui, chiar într-un spectacol susținut de către celebrul artist. Radu Ștefan Bănică a mărturisit că a fost extrem de emoționat încât i-a venit să plângă, dar a reușit să își stăpânească emoțiile.
”Îmi amintesc când am fost pentru prima oară pe scena Sălii Palatului, în 2012, alături de tatăl meu, la concertul său de Crăciun. Nu am conștientizat emoțiile până nu m-am văzut față în față cu publicul. Primul instinct a fost să plâng, dar mi-am revenit imediat, știind că am de dus un lucru la capăt.”, a mai adăugat concurentul de la ”Te cunosc de undeva” pentru sursa citată.
Radu Ștefan Bănică a mai spus că sfaturile tatălui său sunt întotdeauna binevenit, însă a ajuns la vârsta la care trebuie să facă totul singur, înainte de a-l întreba pe tatăl său.
”Sfaturile tatălui meu sunt întotdeauna binevenite, dar am obiceiul să mă pregătesc și să ma perfecționez singur, înainte să mă consult cu el.”, a continuat tânărul pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: radu stefan banica stefan banica jr
Daniela Simulescu a dezvăluit...