Nu o să îți vină să crezi cum arătau Gabriela Cristea și Tavi Clonda la începutul relației lor - Foto în articol
La trei ani de la divorț, între Pepe și Raluca Pastramă persistă tensiuni nerezolvate. Cei doi s-au căsătorit în 2012 și au fost împreună timp de opt ani. Deși au împreună două fetițe, în prezent se află în mijlocul unui scandal de amploare.
Invitată în cadrul unui podcast, Raluca Pastramă a vorbit despre căsnicia cu Pepe. Fosta soție a cântărețului a mărturisit că la momentul despărțirii, cei doi nu mai dormeau de câteva luni bune împreună, fiecare având camera sa. De asemenea, ea a declarat că într-un final și-a făcut curaj și l-a întrebat pe soțul ei ce ar trebui să facă, pentru că situația nu era una normală. Mai mult decât atât, Raluca Pastramă a precizat că au existat mai multe neînțelegeri pe parcursul relației ce s-au adunat în timp și au dus la divorț.
„A fost ciudat atunci când noi ne-am despărțit, pentru că noi, cumva, de câteva luni de zile nu mai stăteam împreună. El dormea într-o cameră, eu în alta, ne separasem din punctul ăsta de vedere. După multe luni de zile am îndrăznit să mă duc la el și să-i spun: „Ce facem? Pentru că nu e normal pentru niciunul dintre noi să continuăm așa. E normal să avem o viață sănătoasă, adică o viață normală”. El mi-a spus: „Ce vrei să faci, vrei să pleci la mama ta?”. Am zis ok.
Eu acum vă spun ce s-a întâmplat în ultimă instanță, nu vorbesc câte s-au întâmplat în cei zece ani de căsnicie. Nu a fost roz și ne-am trezit noi în ultimele șase luni că nu ne mai înțelegem. În decurs de zece ani, când ai o viață de artist, doi copii și eu pe lângă el, un milion de articole, un milion de lucruri urâte care s-au întâmplat de-a lungul timpului, un milion de discuții, oameni ce au intervenit între noi”, a declarat Raluca Pastramă, în cadrul podcastului „Gând la gând cu Teo”.
Te-ar putea interesa și: Expirate, dar sănătoase? Ce spune Dr. Mihaela Bilic despre consumul alimentelor după termenul de valabilitate: „Produsele lactate le mănânc expirate”
De asemenea, Raluca Pastramă a dezvăluit faptul că familia lui Pepe a intervenit în discuțiile dintre cei doi, și nu într-un sens pozitiv. În plus, ea a mărturisit că artistul nu a pus niciodată limite între familia sa și căsnicie, lucru care a îngreunat și mai mult situașia tensionată dintre ei. Tânăra a mai spus că a fost nevoită să se lupte de una singură cu oamenii, cu presa și chiar și cu fosta soție a lui Pepe, deși a simțit uneori nevoia să fie protejată și apărată de partenerul ei.
„Îmi pare rău să spun asta, dar și familia lui a avut un aport foarte mare la discuțiile dintre noi, în sensul negativ al lucrurilor. El s-a simțit vinovat de faptul că a fost câțiva ani certat cu familia lui și avea senzația că dacă o să facă asta va greși, dar situația noastră era cu totul și cu totul alta, noi formam o familie, nu mai eram iubit și iubită.
Niciodată nu a fost acolo ca să separe lucrurile, niciodată nu a pus limite, ceea ce a fost foarte greu pentru mine. Eu tot timpul a trebuit să mă lupt cu familia lui, cu oamenii, cu presa. M-am luptat singură întotdeauna, chiar și cu fosta lui soție, eu m-am luptat tot singură. El niciodată nu a venit să-mi sară în ajutor, să mă apere, să mă protejeze. După toate scandalurile venea acasă și eu mă simțeam vinovată, aveam senzația că eu greșesc cu ceva. Nu doar el se comporta urât cu mine, ci și familia lui”, a mai spus Raluca Pastramă, în cadrul podcastului lui Teo Trandafir.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete
Iulia Vântur a postat...
Taylor Swift încheie duminică,...
Celebra nutriționistă Mihaela...
Iulia Vântur a postat...
Oana Radu a fost surprinsă de...
Familia Cercel este în doliu.