RĂZBOI total între Iulia albu și Adelina Pestrițu. S-a lăsat cu JIGNIRI: "Ți-ai luat palmele în culise"
Data publicării:
Iulia Albu și Adelina Pestrițu se află într-un război deschis. Cele două și-au adresat cuvinte dure și au au ajuns chiar la jigniri.

Iulia Albu și Adelina Pestrițu se află la cuțite, după ce criticul de modă a analizat-o la sânge în stilul ei caracteristic. Iulia Albu a avut mai multe mesaje tranșante la adresa Adelinei Pestrițu.

„Poți să mergi în Maldive în mai multe feluri, în general poți să zbori, poți să mergi și pe jos. Când mergi pe jos e ceva mai dificil, pentru că, vedem din această imagine, s-ar putea să întâmpini niște probleme la labă. Laba piciorului Adelinei este, practic, mai mare decât capul ei, ceea ce este ceva… Ca să ne înțelegem, când ne dorim să ne micșorăm capul și să ne lungim picioarele există și alte programe de editare decât cele mai ieftine care ne fac să arătăm așa. Oricum, o văd cam tristuță pe Adelina, o fi din cauza faptului că n-a avut o perioadă prea glorioasă în ultimul timp și au fost foarte mulți răutăcioși care au spus tot felul de lucruri la adresa ei. Nu noi, pentru că noi nu suntem niște răutăcioși.”, a spus Iulia Albu în urmă cu câteva zile la Măruță.

Invitată în platoul emisiunii La Măruță, de pe Pro Tv, Adelina Pestrițu a fost provocată de Cătălin Măruță să spună un cuvânt care o caracterizează pe Iulia Albu. Deși a evitat răspunsul, într-un final vedeta a respectat regulile jocului și a spus despre Iulia Albu că este răutăcioasă.

Simțindu-se jignită de fosta colegă de emisiune, Iulia Albu a răbufnit, motiv pentru care a postat mai multe fotografii vechi cu Adelina Pestrițu, de când aceata era "dansatoare în cluburi".

“Am ajuns aici. În punctul în care o persoană cu un trecut de dansatoare în cluburi, care a putut doar 3,60 la BAC la limba română, o persoană CONTROVERSATĂ atât ca pregătire, cât și ca trecut, proclamată INFLUENCERUL ANULUI 2019, să cotcodăcească Live în 2020”, a scris Iulia Albu pe o postare urcată pe Instagram Stories.

“Adelina Pestrițu este o persoană cu un trecut CONTROVERSAT. Nu pentru că ar fi decis să dispară cinci ani în Tibet. Adelina Pestrițu este o fostă dansatoare de club, care a obținut nota 3,60 la BAC la limba română, conform propriile declarații. Este o persoană care cotcodăcește și se scălămbăie. Valoarea ei este… ca deocamdată, încă, este”, a mai adăugat Iulia Albu.

În urma fotografiilor postate de Iulia Albu pe rețele de socializare, Adelina Pestrițu a atacat-o dur pe creatoare și criticul de modă.

”Doamna care plimba găina prin platourile televiziunilor s-a simțit nițel deranjată de faptul că am ”îndrăznit” să o caracterizez ca fiind răutăciosă și totodată de consultanță oferită în mod gratuit vis a vis de trucurile pe care să le folosească atunci când face poze. Pentru că așa fac influencerii pe care tu îi detești. Că doar nu toate tragem de picioare în photoshop așa cum crede ea. Asta după mulți ani în care am ales să-i ignor comentariile pentru care e și plătită să le facă în mod constant. Nu pentru că am avut un motiv anume, ci pentru că i-am înțeles rolul și susțin femeile independente. Ea nu este una, dar se vrea! Iulicuța, mă bucur foarte mult că ți-ai găsit să faci bani din răutăți. Fiecare face ce poate și trebuie să trăiești și tu din ceva până la urmă, iar când nu ești capabil să îți câștigi existența din ceva valoros și civilizat, critici ce fac alții”, a spus Adelina Pestrițu pe rețelele de socializare.

”Eu știu mai bine cum stă treaba cu obsesiile tale, că doar am fost colege și mai știu și cât te deranjau fetele de succes din România, pe care ulterior le luai la ”tocat” în emisiunea pe care o moderan și erai fiartă să vezi reacțiile lor, ca să te simți băgată în seamă puțin. Cei 1.000 RON/emisiune te motivau cumplit. După cum mă știi, eu primesc și apreciez critica constructivă pe care oamenii o fac, însă tu nu poți face asta. Pe de altă parte, sunt puțin mai liniștită că totuși cineva te plătește să îți etalezi frustrările pentru că nu mai ești nevoită să mă suni pe mine să te împrumut cu bani. E o minune că nu te-ai potolit când ți-ai luat palmele în culise, nu de la mine. Ah și ești atât de punctuală și prețioasă, încât și ceasurile dispar în prezența ta. Data viitoare când mai ai nevoie de bani, cred că cel mai simplu este să muncești pentru ei, nu să ne critici. Îți înțeleg rolul ”de doamnă iubitoare de înaripate”, dar până la o limită când mă trezesc din amnezie și-mi amintesc cine ești”, a mai adăugat Adelina Pestrițu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: adelina pestritu  critici  Iulia Albu  război 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel