Răzvan Simion, despre revelațiile de la 40 de ani: „Mi-a fost foarte greu să iert și să spun nu. La 20 de ani te interesează ce vorbește lumea despre tine”
Data publicării:
Răzvan Simion, celebrul prezentator TV, a vorbit despre viață și despre ce a învățat în cei 40 de ani ai lui. 

Într-o dezvăluire sinceră, celebrul prezentator TV, Răzvan Simion a vorbit deschis despre una dintre învățăturile trase din experiențele sale de-a lungul vieții. A mărturisit cât de greu i-a fost să învețe să spună "nu" și impactul profund pe care această lecție a avut-o asupra vieții sale.

Te-ar putea interesa și: Erika Isac s-a confruntat cu anxietatea severă și depresia: ”Am ajuns în punctul cel mai înalt. Cel mai mult a contat să trag eu de mine”

„Mi-a fost foarte greu să iert și să spun nu”

”Ca să învăț să spun „nu”, nici acum nu pot pe de-a întregul, mi-a fost foarte greu.

Mi-a fost foarte greu să iert și să spun „nu”. Timpul meu, viața mea. Nu mai gândesc în ce am sau nu de câștigat. Pur și simplu mă stoarce chestia asta, mă consumă, ăla ce vrea de la mine? Vrea lucrul pe care mi l-a cerut sau vrea să mă stoarcă de ce am eu mai bun, de tot juice-ul meu, pe care cu greu mi l-am acumulat”, a spus Răzvan Simion, în cadrul podcastului „Gând la Gând cu Theo”. 

Răzvan Simion a evidențiat că procesul de a spune „nu" nu este doar o simplă formulă de refuz, ci este, de asemenea, un act de eliberare și afirmare a propriei persoane. El a vorbit despre dificultatea de a stabili limite clare și de a prioritiza propriile nevoi în fața cerințelor și așteptărilor celor din jur.

„E foarte greu să înveți să spui nu. Acum, fără să fii un om puțin educat și fără filtre și să zici toate lucrurile pe modelul „Ascultă-mă pe mine ce-ți spun. La mine, ce-i în gușă-i și-n căpușă. Eu ți-o zic pe aia dreaptă”. Ce să vezi? Nu mă interesează”, a subliniat el, reflectând asupra presiunilor sociale și a așteptărilor externe care pot influența capacitatea noastră de a ne exprima autenticitatea.

Te-ar putea interesa și: Mihai Albu, diagnosticat cu cancer de prostată: „Încă mă aflu în perioada de convalescență”

„La 20 de ani te interesează ce vorbește lumea despre tine. La 40 nu te mai interesează”

Prezentatorul TV a adus și o perspectivă asupra evoluției gândirii sale în timp, observând că la vârste diferite, prioritățile și preocupările se schimbă. Pentru Răzvan Simion, a spune „nu" și a-ți respecta sinele autentic sunt acte de curaj și înțelepciune, care te pot ghida către o viață mai liniștită.

„La 20 de ani te interesează ce vorbește lumea despre tine. La 40 nu te mai interesează ce vorbește lumea despre tine. La 60 îți dai seama că nimeni n-a vorbit de tine vreodată. Bă, dar n-au avut treaba ta. 

Te-ar putea interesa și: Mihaela Bilic demontează mitul despre fibrele din alimente: „Fibrele nu au niciun rol nutritiv. Zero calorii”

„Bă, eu ți-o zic pe aia dreaptă”. Băi, dar te-am întrebat? Negrii ți-s ochii. Lasă-mă”, a mai spus acesta.

Răzvan Simion amintește de o învățătură pe care a primit-o de la mama sa și care a avut un impact profund asupra modului său de a privi lucrurile.

„Mama mea are o vorbă: „Mai răruț, că-i mai drăguț”. Câteodată ziceam: „Măi, dar unde sunt mesele alea mari, cu mulți prieteni?”. Măi, o să vezi că pe măsură ce îmbătrânești, e mai bine așa. Și, într-adevăr, e mai bine așa. Lumea nu vrea nimic de la tine de-adevăratelea”, a mai spus acesta.

Uneori, mai puțin înseamnă mai mult, o calitate superioară poate fi obținută prin reducerea cantității sau a intensității. Nu este neapărat nevoie de multitudinea de lucruri sau de relații pentru a fi fericit sau împlinit.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Ana-Maria Bugiu
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel