Reacția Deliei, după ce fostul iubit al Ozanei Barabancea a criticat-o, pentru că nu vrea să facă copii
Data actualizării:
Data publicării:
Delia nu a lăsat netaxată părerea dură pe care Cezar Ionașcu și-a exprimat-o, cu privire la decizia artistei de a nu face copii.

Delia a stârnit un val de reacții negative pe rețelele de socializare, după ce a declarat faptul că nu vrea copii, dar a și enumerat mai multe motive, pentru care nu-și dorește să devină mamă. În timp ce extrem de multe persoane publice, dar și oameni obișnuiți și-au dat cu părerea la această decizie considerată de mulți a fi greșită, vedeta a citit toate glumele, dar și declarațiile făcute pe această temă. Cea mai dură părere i-a aparținut însă fostului iubit al Ozanei Barabancea, Cezar Ionașcu, care i-a adresat cuvinte dure vedetei, dar și soțului ei. În acest sens, Delia a public un videoclip pe rețelele de socializare, unde îl ia în glumă pe bărbat, semn că nu s-a lăsat deloc afectată de cele spuse. 

Ce spune Aylin Cadîr despre motivele invocate de Delia, pentru care nu vrea copii: „Nu se compară cu nimic. A fost foarte greu, dar merită înzecit” / EXCLUSIV

 

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Delia (@delia)

Ce a spus fostul iubit al Ozanei Barabancea, cu privire la declarațiile Deliei

Cezar Ionașcu a indignat pe toată lumea, după ce, în mediul online, a făcut o serie de declarații controversate, cu privire la femeile care nu vor să nască, respectiv la Delia. În primul rând, bărbatul i-a transmite solistei că nu este o femeie pe care să o dorească, din cauza comportamentului său, ba mai mult, niciun alt bărbat nu și-ar dori să aibă de a face cu așa ceva, chiar dacă aceasta este deja căsătorită. În final, bărbatul o sfătuiește pe artistă să se mai gândească asupra declarațiilor făcute și să le revizuiască, dar,  nu în ultimul rând, îi oferă un sfat și lui Răzvan Munteanu, soțul Deliei.

”Eu nu vreau femeie ca tine care nu vrea să facă copii. Eu, bărbat, am nevoie instinctiv, primordial, ca neamul meu să meargă înainte. Am nevoie ca tribul meu, în momentul în care eu îți dau sămânța ca femeie, să se înmulțească, să fie mare, puternic. Noi nu vrem femeie ca tine, Delia, niciunul dintre noi bărbații nu vrem femei din astea care spun că le e mai bine așa, singure, fără copii. Planeta asta suportă miliarde de oameni.

Genul ăsta de idei nici măcar nu-ți aparțin, sunt inoculate, ești nevinovată. Dacă părinții tăi gândeau cum gândești tu, tu erai în plus, tu nu existai. 

Creezi un precedent foarte periculos, și așa lumea e slăbită. Lumea se bazează pe bărbat și femeie, pe acest cuplu puternic din care și tu ai ieșit. Așa că, revizuiește-ți un pic opinia și spune-i lui Răzvan să fie un pic mai bărbat și să-și dorească urmași pe care ovarele tale le pot aduce cumva pe această lume.”, spunea, pe TikTok, Cezar Ionașcu.

Reacția lui Dani Oțil, după ce Delia Matache a fost criticată pentru că nu vrea copii: „La asta nu ne-am gândit”

 

Delia: „M-am săturat să răspund la aceeași chestie”

Pe lângă videoclipul distribuit de mai sus, vedeta, conștientă de valul uriaș de reacții pe care l-a iscat în mediul online, după declarațiile făcute, le-a transmis din nou un mesaj fanilor săi, prin care să pună capăt tuturor părerilor negative.

''Am senzația că m-am trezit în povestea slujitoarei. Nu înțeleg, îmi dă cu virgulă. Eu am mai vorbit despre asta, de 20 de ani tot vorbesc despre chestia asta. De când mi se pune această întrebare, tot răspund. Mai mult sau mai puțin cam același răspuns. Bineînțeles, uneori ironic, alteori în glumă, pentru că m-am săturat să răspund la aceeași chestie. Și atunci mai pun puțină sare, puțin piper. Din punctul meu de vedere problema nu este că vreau eu să fac copil, problema este reacția.

Dacă mă întrebi nu aștepți să și răspund? Trecem peste faptul că nu-i normal să mă întrebi chestia asta, dar m-am obișnuit cu asta. Se întâmplă de 20 de ani sau chiar mai mult. Mă sperie treaba asta. Asta cred că e problema. Nu am dat lecții niciodată nimănui. Nu vreau, simplu'', a mai spus Delia, după ce a văzut valul de reacții care s-a iscat în mediul online.

Mihai Bndeac și Ilona Brezoianu, reacție neașteptată, după declarațiile Deliei: „Să se pună pe treabă, că e târziu”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   cezar ionascu  copii  Delia 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel