Luna Nouă în Săgetător de pe 1 decembrie. Daniela Simulescu a dezvăluit care vor fi cele mai influențate zodii
Dan Negru a spus că nu este un capăt de drum. Revelionul cu Dan Negru este doar pus pe pauză. O pauză între aplauze.
Întrebat ce recomandare le face oamenilor care, până acum, petreceau Revelionul cu el la televizor, Dan Negru ne-a spus: „De câțiva ani de zile, făceam Revelioane și le recomandam public oamenilor să nu stea în preajma ecranelor, să se bucure de familie și prieteni. Sunt atât de puține Revelionele pe care apucăm să le petrecem împreuna, că este și păcat să le irosim pe ecrane, oricare ar fi ele - ecrane de televizor, de telefon, de laptop. Recomand să ne bucurăm de ai noștri, sunt prea puține Revelioane care ne-au mai rămas”.
Dan Negru are o veste bună pentru telespectatorii care se întrebau dacă îl vor mai vedea, pe viitor, în noaptea dintre ani, pe micul ecran.
„Da! Categoric, DA. Ca să mă pot reinventa spre show-urile de cultură generală smart, cum sunt cele pe care le fac acum, cu audiente uriașe, după cum sigur ați văzut în ziare, a fost nevoie să schimb televiunea și mutarea a fost prielnică. La fel și cu Revelionul, ca să-l reinventez era nevoie de pauza aceasta”, a mai spus Dan Negru pentru DC News.
Citește continuarea pe DC NEWS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dan negru revelion
Pentru patru zodii care...
Alexandru Țiriac a reacționat...