Recunoaște personajul. Este una dintre cele mai apreciate actrițe din România
Data publicării:
Fetița din imagine este una dintre cele mai iubite actrițe din România. Este cunoscută pentru numeroasele roluri în telenovele.

Fetița din imaginea ajuns una din cele mai de succes actrițe din România.Acesta și-a început debutul în lumea telenovelelor. Aceasta s-a născut pe 18 august 1985, în București. Este cunoscută mai ales prin interpretarea rolurilor principale din serialele: Inimă de țigan , Regina  și în calitate de co-prezentator al emisiunii În al 9-lea cer.

În perioada anilor din 2004 - 2008 a urmat cursurile la Academia de Studii Economice din București. În 2011, aceasta s-a căsătorit cu un fost luptător de kickboxing, actualmente actor și prezentator al emisiunii "Ce spun românii". Cei doi s-au cunoscut în anul 2007, pe platourile de filmare ale telenovelei Inimă de Țigan, iar acum trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și au împreună doi copii, o fetiță pe nume Namiko și un băiețel, pe nume Tiago, de doar trei luni. De altfel, cei doi sunt foarte deschiși în privința relației lor, despre care povestesc cu umor atât pe Facebook, cât și pe blogurile personale.

Ei bine, în fotografie este nimeni alta decât Andreea Ibacka!

 

Cum s-a cunoscut Andreea Ibacka cu Cabral

 

„Mi-a băgat mortul în casă foarte tare. O să îndrăznesc să spun că era vorba de prima lectură a scenariului Inimă de Țigan, ea era în rol principal, alături de Denis. Am zis: „Mamă, ce c*r!'. Sunt prost, de ce să mint?

Mi-am dat seama că fata e deșteaptă, că e frumoasă. Ăștia din rolurile principale stau în primele rânduri, ca ăia șmecheri. Ca la școală. Noi eram în spate, ne rugam să nu ne vadă.

Când am văzut-o, am zis: „Doamne ajută cu așa ceva, uite ce noroc în viață!'. După 14 ani, uite unde am ajuns', a zis Cabral, în stilu-i caracteristic, în emisiunea moderată de Cătălin Măruță.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Andreea Ibacka  Cabral  vedete 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel