Horoscop, sâmbătă, 23 noiembrie 2024, cu Neti Sandu. Previziuni pentru toate zodiile
Neti Sandu vine cu...
Mihai Bendeac este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori din România. Pe lângă activitatea de actor, acesta este regizor, scriitor și jurat în emisiunea „IUmor” de la Antena 1.
Mihai Bendeac s-a născut pe 16 februarie 1983 în București. A scris toate cele 6 sezoane „În Puii Mei” pe care le-a și interpretat. A mai jucat în show-urile „La Bloc” (episodul 377), „Românii au Artiști”, „Băieți de Oraș”, „iComedy”, „Mondenii”, „Jurnalul unui burlac” și în „Teatru Tv”. A fost jurat în emisiunea „România dansează”.
Mihai Bendeac a lansat recent „Jurnalul unui burlac: Conversații cu mama”
„Primul moment în care am început să scriu și am început și documentarea a fost pe la mijlocul lui aprilie, dacă nu mă înșel. Având în vedere că eram în plină pandemie, nu aveam spectacole și chiar mi-am propus asta. Mi-am propus să intru într-o poveste, într-un fel de dolce far niente.
Dar cumva m-a obligat maică-mea să fac lucrul ăsta. Pentru că s-a apucat ea să scrie într-un caiet studențesc niște amintiri. Pe care mi l-a dat și eu am zis: Mama, nu se poate să-ți amintești numai lucrurile frumoase”, a povestit Mihai Bendeac.
Vezi această postare pe Instagram
Mihai Bendeac a fost distins cu două premii importante: „Cel mai bun actor în rol masculin” – Festivalul CineMaIubit ediția a IX-a și „Cel mai bun actor în rol masculin” – Gala absolvenților UNATC, 2005.
Succesul lui Mihai Bendeac în televiziune a venit odată cu serialul de parodie „Mondenii”, în care cinci actori (Mirela Zeța, Andreea Grămoșteanu, Mihai Bendeac, Dragoș Stoica și Angel Popescu) intră în pielea personajelor mondene din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Mihai Bendeac recunoasteti personajul
Neti Sandu vine cu...