Recunoașteți personajul: Este una dintre cele mai celebre prezentatoare TV
Data publicării:
Este una dintre cele mai celebre prezentatoare de știri din România, având o carieră foarte longevivă. Cine este oare fetița din imagine?

Fetița din imagine este născută pe 29 august 1972, și este o jurnalistă română, care prezintă unul dintre jurnalele Știrilor Pro TV. Ea este, de asemenea și realizatoarea emisiunii La Radio, de la Europa FM.

Aceasta a urmat studii universitare și postuniversitare la Școala Superioară de Jurnalism, dar a urmat și programe de pregătire profesională la: Centrul pentru Jurnalism Independent (Praga), CNN Atlanta (SUA) și în Atena, Grecia (1994), potrivit wikipedia.

Jurnalista din imagine și-a început cariera la Pro TV pe 1 decembrie 1995. Încă de pe vremea aceea și până acum, celebra prezentatoare a rămas la pupitrul știrilor, prezentând același jurnal.

Mai mult, fetița din poza de mai sus este și cea mai longevivă prezentatoare de știri din România, mândrindu-se cu o carieră de peste 20 de ani la postul menționat anterior.

După stagiul pe care l-a terminat la CNN, a primit chiar și o ofertă pentru a lucra acolo, însă nu se vedea departe de familie și, tocmai din acest motiv, a decis să accepte postul oferit de PRO TV. 

De-a lungul carierei ei impresionante, femeia din imagine a câștigat și mai multe titluri onorifice, precum „Femeia anului”, premiul pentru cel mai bun prezentator din România, dar a fost declarată și cel mai bun om de televiziune. Acum, pe lângă televiziune, fetița din imagine este implicată extrem de des și în campanii umanitare, fiind membră a fundației ”Renașterea”. 

Când vine vorba despre viața sentimentală, aceasta este căsătorită cu Alexandre Eram și are doi copii: Alexia și Aris. Soțul său este născut în Statele Unite, mama lui fiind franțuzoaică, iar tatăl armean, de profesie arhitect, potrivit sursei citate anterior.

După cum v-ați dat deja seama, fetița drăgălasă din imagine este... Andreea Esca!

Andreea Esca și-a făcut primul tatuaj

Dacă atunci când este la pupitru, vedeta are o atitudine extrem de serioasă și sobră, în viața de zi cu zi acest lucru se schimbă. Fanii au putut-o vedea deseori pe aceasta la extrem de multe petreceri, festivaluri, însoțită deseori de fiica ei sau de diferite influencerițe mai tinere. Se pare că Andreea Esca trăiește din plin orice moment din viață și nu spune nu niciunei provocări. Acest lucru ni-l dovedește și ultima decizie pe care a luat-o aceasta. Ajunsă la vârsta de 49 de ani, celebra prezentatoare s-a decis să-și facă primul tatuaj permanent. Lipsită de orice inhibiție, vedeta a împărtășit pe rețelele de socializare mesajul pe care a ales să ș-il imprime chiar pe șira spinării. 

”Te iubesc” este mesajul pe care Andreea Esca și l-a imprimat pe spate.

Andreea Esca, trucul de frumusețe pe care îl folosește de la 20 de ani. Cum ține ridurile la distanță, la 49 de ani: „Nu îmi lipsește niciodată”

Cum se ține Andreea Esca departe de riduri

Chiar dacă foarte multe femei sunt curioase de ritualul de înfrumusețare prin care Andreea Esca reușește să se mențină într-o stare fizică atât de excelentă, prezentatoarea TV a dezvăluit recent faptul că nu are niște tabieturi ieșite din comun.

„Am fost întotdeauna foarte riguroasă cu demachierea și, oricât aș fi de obosită, mă demachiez în fiecare seară și folosesc o cremă de hidratare. Am folosit o cremă de contur de ochi de la 20 de ani.

Cineva mi-a spus că râd atât de mult încât cu siguranță o să fac riduri în jurul ochilor. Nu știu de ce, am ținut minte lucrul acesta și am folosit mereu o cremă de contur de ochi.

Nu îmi lipsește niciodată mascara, am ruj sau gloss de obicei. Nu am mari tabieturi!', a declarat Andreea Esca în cadrul unui podcast, potrivit VIVA

Andreea Esca, făcută praf de Iulia Albu: E clasică. Dă o stare proastă oricui

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: andreea esca  cariera  copilărie 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel