Recunoașteți personajul. Este una dintre cele mai cunoscute cântărețe din lume
Data actualizării:
Data publicării:
Are lumea la picioare, iar piesele ei au cucerit generații întregi. Află cine este fetița din imagine.

S-a născut pe 23 noiembrie 1992 în Statele Unite ale Americii și este una dintre cele mai îndrăgite artiste din lume. A cunoscut succesul odată cu serialele pentru adolescenți Disney, care au cucerit lumea. Acum scoate hit după hit, iar vocea și stilul ei sunt inconfundabile. 


Părinții ei sunt Leticia „Tish” și cântărețul de muzică country Billy Ray Cyrus. Miley are cinci frați și surori. Părinții ei au botezat-o Destiny Hope (n.r destin, speranță) deoarece credeau că va aduce speranță în viețile oamenilor când va crește mare. Porecla ei a fost „Smiley”, apoi „Miley” deoarece zâmbea foarte mult pe vremea când era copil. 

 

"Buna Hannah. A trecut mult timp, mai exact 15 ani (...) Deşi eşti considerată un 'alter ego' al meu, au fost momente în viaţa mea în care te-ai identificat cu mine mai mult chiar decât eu însămi", a scris vedeta pop pe reţelele de socializare.

 

Miley Cyrus este cunoscută pentrul rolul ei din seria Hannah Montana. Aceasta a interpretat vocea lui Penny din filmul Bolt, și a înregistrat piesa „I Thought I Lost You” din coloana sonoră a filmului cu John Travolta, piesă pentru care a primit o nominalizare la Globul de Aur. 


"Multe s-au schimbat de atunci. Ai fost ca o rachetă care m-a dus pe Lună şi care nu m-a mai adus înapoi pe Pământ", a scris Miley Cyrus despre Hannah Montana, un personaj care ducea o viaţă dublă pentru a-şi menţine anonimatul.

 


Cariera muzicală a lui Miley Cyrus a început odată cu albumul „Meet Miley Cyrus”, lansat pe 23 iulie 2007.


În 2008 Miley a apărut în topul revistei Time „Cele mai influente 100 de persoane din lume”.


Revista „Forbes” a clasat-o în topul Celebrity 100 pe locul 35, cu încasări de peste $25 milioane de dolari, iar în 2009 pe locul 29. 


De la începutul turneului Wonder World Tour Miley a vândut peste 14 milioane de albume.

 


La sfârșitul anului 2007 Miley încheia o relație de doi ani cu Nick Jonas din trupa Jonas Brothers. 


În iulie 2009 a început o relație cu celebrul actor australian Liam Hemsworth. Relația lor a fost marcată de multe împăcări și despărțiri, pe motiv că comportamentul lui Miley ar strica imaginea lui Liam. Chiar dacă au decis să ia o pauză de 3 ani, aceștia au ajuns chiar în fața altarului. 


În 19 ianuarie 2016 , Miley și Liam s-au împăcat și au recunoscut că s-au logodit din nou. Doi ani mai târziu Miley și Liam s-au căsătorit. Din păcate, la doar 8 luni distanță aceștia își anunțau divorțul. 

 

Citește și: Miley Cyrus, mai atrasă de femei decât de bărbați: „Îmi plac bărbații ca obiecte de decor”

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: International
Tagurile articolului: Miley Cyrus  recunoasteti personajul 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Captură video: Pro TV

Mircea Badea, după ce a făcut Oana Ioniță: Ceva mai rău, mai scârbos, mai oribil... n-am văzut

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO




pixel