Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Fetița din imagine s-a născut pe data de 21 septembrie, în oraşul Copsa Mica, Județul Sibiu. Copilăria și adolescența le-a petrecut în Sibiu, până la vârsta de 18 ani, după care a ales să plece la București pentru a studia, unde s-a stabilit până în ziua de astăzi, după cum scrie chiar aceasta, pe blogul său personal.
Toată viața a știut că vrea să urmeze cariera de actriță, iar la 14 ani a și intrat în trupa de teatru de amatori din Sibiu, trupa Puck, condusă de actorul Constantin
Chiriac. În 1996, fetița din imagine a terminat liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, după care a mers la București, pentru a studia actoria.
Așadar, în anul 2000, celebra actriță a absolvit Academia de Arte Luceafarul, după care a dat Licența la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale. De aici, au urmat mai multe spectacole în care aceasta a jucat, fiind ulterior angajată, în urma unui concurs, la Teatrul pentru copii "Ion Creanga "din București, unde a interpretat roluri în diferite spectacole memorabile.
Timp de 10 ani, îndrăgita actriță a făcut parte din echipa de clowni Cliniclown, unde, alături de ceilalți colegi, mergea în spitale și anima copiii aflați în suferință.
În prezent, celebra actriță se poate cu mândri cu extrem de multe roluri pe care le-a obținut în diferite seriale românești, precum " Lacrimi de iubire", "Aniela" sau " Numai Iubirea".
Pe plan personal, aceasta a fost căsătorită de două ori, iar din ultimul mariaj are și o fată. În prezent, aceasta este implicată într-o nouă relație și plănuiește să se căsătorească cu partenerul său.
După cum probabil deja v-ați dat seama, în fotografie este nimeni alta decât Ioana Ginghină!
Faptul că actrița arată impecabil la vârsta de 45 de ani nu mai este un secret pentru nimeni. Aceasta spune că totul i se datorează tatălui său, care a fost foarte strict cu ea, de la vârste destul de fragede.
"Dintotdeauna am avut grijă de ce mănânc, pentru că tatăl meu este fost profesor de educație fizică și face și acum sport, la 79 de ani. Drept urmare, eu și sora mea am crescut în casă cu dietă, nu cură de slăbire, dietă toată viața. Eu de mică, seara nu mâncam decât un iaurt sau un fruct. Eu când veneam din tabere, mă aștepta tata cu cântarul acasă. Deci obsesia mea nu e așa, că mi-am creat-o. Eu așa am fost crescută. Tata făcând box, tot timpul a trebuit să se mențină la un 75 de kilograme și el și acum arată la corp ca un tânăr de 35 de ani. Am învățat că sportul constant, nu extrem de mult, acolo 45 de minute, o oră, te face să ai un corp armonios toată viața. Sportul trebuie să se facă în funcție de vârstă. Tata făcea box și tenis de câmp și acum face înot și bicicletă. Și noi femeile trebuie să schimbăm.. mai trecem la yoga, pilates.", a dezvăluit Ioana Ginghină, pentru Spectacola.
"Nu m-am apucat de pregătiri pentru nuntă, pentru că nu o să fie un eveniment mare. O să fie pur și simplu o petrecere între prieteni și atât. Acest eveniment se va produce doar pentru că niște prieteni de-ai noștri ne-au cerut ca nași și, ca să fii naș, trebuie să fii și căsătorit. Pentru că prietenii noștri se căsătoresc abia la anul nu este nicio grabă să o facem neapărat anul acesta. Deci când ne vom liniști, pentru că deocamdată ne pregătim de vacanțe, de renovări, vrem să mai facem câte ceva prin casă, probabil că va veni și momentul acestui eveniment. ", ne mai spunea recent actrița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actriță copilărie iona ginghina
Mi-Th Influencer, emisiunea...