Regina Elisabeta a II-a va fi vaccinată în curând împotriva COVID-19
Data publicării:
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va primi în săptămânile viitoare vaccinul Pfizer-BioNTech, care tocmai a obţinut aprobarea autorităţilor sanitare britanice.

Suverana, în vârstă de 94 de ani, şi soţul său, prinţul Philip, 99 de ani, vor fi amândoi vaccinaţi cu prioritate din cauza vârstei lor şi nu în virtutea unui tratament preferenţial, a indicat publicaţia Mail on Sunday.

Potrivit ziarului, aceşti membri mai în vârsta ai familiei regale vor face publică această vaccinare pentru a "încuraja cât mai mulţi oameni să se vaccineze", deoarece autorităţile se tem că militanţii antivaccin ar putea să semene îndoieli în rândurile populaţiei.

Marea Britanie a dat undă verde unui vaccin anticoronavirus, dezvoltat de laboratoarele Pfizer ş BioNTech, în vederea unei campanii de vaccinare care va începe în rândul celor mai în vârstă persoane şi mai vulnerabile categorii.

Palatul Buckingham nu a răspuns imediat la o solicitare de comentariu pentru AFP.

Daily Mirror afirmă, la rândul său, că mai multe celebrităţi din Regatul Unit s-au angajat public să fie vaccinate pentru a sprijini aceasta campanie de vaccinare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: International
Tagurile articolului: covid-19  regina elisabeta  vaccin 


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscop 29 aprilie - 5 mai aprilie 2024, cu Mariana Cojocaru. Previziuni pentru toate zodiile

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 5 zodii de femei seducătoare, care cuceresc orice bărbat. Mihai Voropchievici: „Nimeni nu poate rezista în fața lor”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”

Marina Almășan, foto Facebook

Marina Almășan luptă împotriva conducerii TVR 2. Realizatoarea TV a depus plângere penală pentru hărțuire și abuz în serviciu: „Continui să fiu hărțuită”




pixel