Regina Elisabeta, prima reacție după anunțul făcut de Harry şi Meghan. Ce părere are despre noua sarcină a ducesei de Sussex
Data publicării:
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a felicitat pe prinţul Harry şi pe soţia sa, Meghan, la aflarea veştii că ducele şi ducesa de Sussex aşteaptă al doilea copil.

"Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a, ducele de Edinburgh, prinţul de Wales şi întreaga familie regală este încântată şi le doreşte numai bine", a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham duminică seara, potrivit agenţiei de ştiri Press Association.

Suverana în vârstă de 94 de ani se află în prezent la castelul Windsor, lângă Londra, împreună cu soţul ei Philip, în vârstă de 99 de ani, duce de Edinburgh. Din cauza pandemiei de coronavirus, membrii familiei regale se întâlnesc rareori, notează Agerpres.

Prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, şi soţia sa, ducesa Camilla, îşi petrec majoritatea timpului la reşedinţa lor Highgrove House din sud-vestul Angliei.

Prinţul Harry al Marii Britanii şi soţia sa, Meghan, au făcut publică duminică vestea că aşteaptă al doilea copil şi au publicat o fotografie alb-negru cu ei doi sub un copac. Meghan stă întinsă şi îşi odihneşte capul pe piciorul lui Harry, ţinând o mână pe burtă.

 

Harry şi Meghan au renunţat la datoriile regale în ianuarie 2020 şi s-au mutat cu Archie în California de Sud pentru a trăi o viaţă mai independentă, departe de atenţia presei britanice.

Anunţul a survenit după ce Meghan a dezvăluit în noiembrie că a pierdut o sarcină în vara lui 2020

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: Harry  meghan sarcina  regina elisabeta 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




Cum arată noua Miss Univers 2024 - Video în articol

Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...

pixel