Curajul de a explora necunoscutul

De-a lungul carierei sale, Alexander Hausvater a avut numeroase inițiative îndrăznețe. Printre acestea se numără un spectacol în Irlanda, realizat cu amatori dintr-o insulă izolată, care a ajuns pe scena Teatrului Național din Dublin. „Nu mi-a fost teamă să lucrez cu oameni care nu aveau niciun fel de experiență teatrală. Căutam un adevăr în spatele fiecărui incident, indiferent de lipsa lor de profesionalism”, spune regizorul.

Lecții de viață pe scenă

Un moment marcant din cariera sa a fost colaborarea cu o actriță celebră în Toronto pentru comedia „Desculț în parc”. Deși spectacolul a avut succes financiar, Hausvater a simțit că a compromis valorile artistice. „La finalul premierei, aproape plângeam în culise. Actrița a venit și mi-a dat două palme, spunând că orice lucrare trebuie respectată ca și cum ai face Shakespeare. A fost o lecție de viață”, povestește el.

Iată dialogul dintre Ionuț Vulpescu și Alexander Hausvater de la podcastul Avangarda:

Hausvater critică artiștii care fac spectacole pentru a fi pe gustul publicului: „Nu mi-a fost niciodată frică de a alege spectacole care știam de la început că nu vor place publicului larg.”

I.V.: Suntem prudenți, urmăm instinctul de conservare mai degrabă decât curajul și de a descoperi teritorii noi. 

A.H.: Și de a fi respins.

I.V.: Când ai avut curaj cel mai mult în viață? 

A.H.: Mă consider un om curajos în gândire și fricos în fapte. Curajul era totdeauna legat de teatru, legat de titluri, legat de oamenii cu care lucram, legat de faptul că eu căutam mult peste. De exemplu, prima acțiune real teatrală era la Montreal, în care am luat un grup de 30 de oameni și am lucrat zi și noapte, zi și noapte, în această descoperire a unei alte personalități, în spatele personalității pe care o avem. După aceea, în Irlanda, am făcut un spectacol cu oameni amatori, total, de pe o insulă, Aran, în care am avut total curajul să facem o piesă, Năzdrăvanul Occidentului, de John Millington Synge, de a dus piesa la Dublin, era un consiliu pentru doctorat, și piesa a fost luată la Teatrul Național. Oamenii nu știau nimic despre teatru, când jucau, se băteau real, se mușcau real, dar eu căutam un adevăr în spatele fiecărui incident, în care nu mi-era frică de faptul că actorii nu erau profesioniști, faptul că vedeai un spectacol care era mai curând antropologic, decât artistic. Nu mi-a fost niciodată frică de a alege spectacole care știam de la început că nu vor place publicului larg. Și continui cu asta contra sfaturilor prietenești ale multor oameni. 

Cine e actrița care i-a dat două palme lui Alexander Hausvater și de ce? „Două palme ca să înțeleg că în momentul în care faci ceva, acel ceva nu mai poate să fie cântărit dacă e artistic sau nu.”

I.V.: Ai avut un moment de hiperprudență, de lașitate chiar, pe care îl regreți? 

A.H.: Erau multe momente dintr-astea, dar în teatru mi-aduc aminte că era o piesă a lui Simon, Desculț în parc, și eu conduceam un teatru total avangardist, dar nu aveam niciun ban. Și atunci toți au venit la mine să facem o comedie, luăm cea mai importantă actriță din Toronto și facem bani. Așa am făcut. La premieră, ea e o actriță extraordinară care juca în Desculț în parc, a venit la aplauze și m-a văzut pe mine în culise aproape plângând de porcăria pe care am făcut-o. Ea a venit în culise și mi-a dat două palme, cum n-am primit în viața mea. Dar două palme ca să înțeleg că în momentul în care faci ceva, acel ceva nu mai poate să fie cântărit dacă e artistic sau nu. Asta este o lucrare care trebuie apreciată și respectată ca și cum ai face Shakespeare. 

Arestați pentru artă transgresivă. Alexander Hausvater despre încarcerarea întregii echipe artistice din Canada: „Sunt legat de Canada prin faptul că ei au acceptat nebuniile mele într-un mod total. De exemplu, când în mijlocul unui spectacol avangardist a venit poliția. Ne-au arestat pe toți.”

I.V.: Tu ai plecat din țară când erai copil. Ai mers în Israel, te-ai stabilit în Canada, te-ai întors în România după Revoluție, călătorești foarte mult. E vreun loc unde să fie acasă pentru Alexander Hausvater? Unde e acasă pentru tine? 

A.H.: E dificil de a spune. E clar că sunt legat de România și din perspectiva nostalgiei pentru părinți, pentru copilărie, pentru primele cărți, primele poezii, sunt legat de Israel din punct de vedere istoric și din punct de vedere sufletesc. Sunt legat de Canada prin faptul că ei au acceptat nebuniile mele într-un mod total. De exemplu, când în mijlocul unui spectacol avangardist a venit poliția. Ne-au arestat pe toți. Spectacolul se numea Seven Ways to Cross the River. Ne-au arestat pe toți în mijlocul spectacolului, ne-au pus în duba poliției și ne-a dus la stația de poliție. Dar când m-am uitat în spate, am spus actorului, ia uitați-vă în spate, în spate era majoritatea publicului care au sărit în mașini și au mers după noi. Poliția era pe o stradă care se numea Guy Street și ne-a pus la etajul 4, în spatele gratiilor. Strada a fost blocată de mașinile spectatorilor care urlau că ei vor continuitatea piesei. Când n-au văzut partea a doua, că ei ne-au arestat, și-am spus actorilor, hai să urlăm textul părții a doua prin gratii. Televiziunea, toată lumea era acolo, și-au ascultat partea a doua.