Babasha tună și fulgeră, după imaginile indecente cu el care au apărut pe internet. Artistul o amenință pe tânăra care a făcut videoclipul public: „Să te pregăteşti de ce este mai rău”
Spike Lee ar fi trebuit să asigure preşedinţia juriului şi în 2020, dar pandemia de COVID-19 a împiedicat organizarea festivalului. "Fidel angajamentelor sale", cineastul american îşi va asuma, deci, această funcţie pentru cea de-a 74-a ediţie a festivalului, care este programată în perioada 6-17 iulie. "Pregătirile sunt în plină desfăşurare, iar numeroase filme au fost deja vizionate de comitetul de selecţie", au declarat organizatorii într-un comunicat publicat marţi.
Selecţia Oficială şi componenţa juriului internaţional de la Cannes vor fi dezvăluite la începutul lunii iunie, au adăugat ei.
Desemnarea lui Spike Lee, un cineast-far al promovării cauzei comunităţii afro-americane, autor de filme atât militante, cât şi pentru publicul larg, reprezintă un semnal puternic confirmat încă o dată după decizia anunţată anul trecut de organizatorii celui mai prestigios festival cinematografic din lume, notează Agerpres.
"De 30 de ani, neobositul Spike Lee traduce cu acuitate pe marile ecrane întrebările epocii sale, într-o formă categoric contemporană, care nu neglijează niciodată subiectele lejere şi divertismentul", au subliniat organizatorii Festivalului de la Cannes în acelaşi comunicat.
"Nu am putea spera la o personalitate mai influentă pentru a ne pune întrebări despre epoca noastră atât de bulversantă", a declarat Pierre Lescure, preşedintele Festivalului de la Cannes, citat în comunicat. "Entuziasmul şi pasiunea lui pentru cinema ne transmit o energie extraordinară pentru a pregăti marele festival pe care toată lumea îl aşteaptă", a adăugat Thierry Fremaux, delegatul general al festivalului.
Cea de-a 74-a ediţie, care va avea loc la Palais des Festivals din Cannes, este aşteptată cu mare nerăbdare: dacă condiţiile sanitare vor permite organizarea la datele prevăzute, Cannes 2021 va fi cel mai mare eveniment cinematografic desfăşurat la nivel mondial după o pauză de peste un an. Majoritatea celorlalte festivaluri cinematografice au fost obligate în ultimele luni să se anuleze sau să se mulţumească cu ediţii online.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: cannes spike lee
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Pozele în care celebrul actor...
Vă prezentăm programul de joi,...
În filmul „Retreat Vama...