Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Se pare că Regele Charles este pe cale să facă unele schimbări când vine vorba de familia regală. The Telegraph relatează că Charles vrea să schimbe o lege referitoare la cine poate servi ca înlocuitor oficial în cazul în care el ar fi "indisponibil".
În conformitate cu Legea Regenței din 1937, soția monarhului (regina consort Camilla, în acest caz), precum și cei patru adulți care urmează la tron (prințul William, prințul Harry, prințul Andrew și prințesa Beatrice) pot fi - așa cum spune The Telegraph - "detașați în calitate de consilieri de stat în treburi oficiale".
„Se crede că regele recunoaște contradicția de a avea un trio de membri regali care nu lucrează, capabili să intre în rolul lui dacă este în străinătate sau dacă este incapabil [să-și exercite funcția – n. red.]”, spun jurnaliștii britanici.
Dar Charles vrea să schimbe legea astfel încât această regulă să se aplice doar membrilor activi ai familiei regale - ceea ce înseamnă că toți cei de pe această listă, în afară de prințul William, nu ar mai fi în rând pentru a fi consilieri de stat.
Regele Charles, mofturos la mâncare. Ce nu suportă să aibă în farfurie
În schimb, se pare că, probabil, contele de Wessex (fratele regelui Charles, prințul Edward) și prințesa regală (sora regelui Charles, prințesa Anne) vor îndeplini aceste roluri. Kate Middleton, soția prințului William, s-ar putea, de asemenea, să se regăsească inclusă în formație.
Cât de des sunt "indisponibili" monarhii? Nu se întâmplă des, dar se întâmplă. De fapt, s-a întâmplat recent, în luna mai, când Charles (pe atunci Prinț de Wales) și Prințul William au participat la deschiderea oficială a Parlamentului în numele Majestății Sale, regretata Regină Elisabeta.
Noul titlu al Camilei, explicat: Care este diferența dintre regină și "regina consort"?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: Prințul Harry prințul William regele charles
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...